Pentru una dintre gustările zilei sau pentru o cină ușoară, merită preparată rețeta de salată caprese cu paste și rucola. Este simplă și rapidă, este consistentă și foarte hrănitoare.
Indiferent de anotimpul în care ne aflăm, salatele ocupă un loc important în meniurile zilelor. Vara le preferăm mai simple, doar din legume cu dressinguri clasice. Însă în sezonul rece simțim nevoia să le preparăm mai consistente și le îmbogățim cu diferite ingrediente precum pastele, orezul sau alte cereale, crutoanele și multe altele.
Ne plac foarte mult salatele cu bulgur sau quinoa, sunt printre cele mai sățioase. Nu mai avem nevoie de altceva la masă.
Un exemplu de astfel de salată îl puteți descoperi pe blog la rețeta de salată de bulgur și quinoa. Este o salată simplă, foarte gustoasă și foarte sănătoasă. Nu necesită mult timp de preparare și are combinația de ingrediente perfectă pentru o masă ușoară.
Iar din categoria rețetelor de salate cu crutoane, cel mai clasic exemplu îl descoperiți la rețeta de salată Panzanella. Este o rețetă de salată italiană din roșii cu pâine. Pe cât de simplă este, pe atât de gustoasă și sățioasă. Se prepară, îndeosebi, vara, cu roșii proaspete de grădină și crutoane de pâine, aromate. Însă este o variantă excelentă de gustare și pentru perioadele de post.
Ce conține rețeta de salată caprese cu paste și rucola
Pentru rețeta de azi preparăm o salată caprese simplă, din roșii cu mozzarella. O parte din frunzele de busuioc le înlocuim cu frunze de rucola, pentru un aspect, dar și un gust mai interesant. Opțional, putem folosi frunze de busuioc în dressing.
Preparăm un fel de pesto mai diluat, din câteva frunze de busuioc cu care vom stropi salata.
Ca și tip de paste, apelăm la pastele scurte, care sunt ideale pentru rețetele de salată. În cazul de față optăm pentru pastele fusilli. Sunt mai aspectuoase și vor oferi un aspect deosebit salatei. Dar merg tare bine și pastele penne, fundițele, etc.
Aceleași paste le-am mai folosit și la alte rețete simple de salate precum rețeta de paste fusilli cu ton și măsline.
Dar puteți descoperi pe blog mai multe astfel de rețete, de unde o puteți încerca pe cea care vă inspiră mai mult.
Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de salată caprese cu paste și rucola.