Gătește Tort cu mousse de zmeură și jeleu de zmeură
Timp de preparare
60 min
Nivel
mediu
Porții
16
Ingrediente
- Pentru blat cu diametrul de 25 cm:
- 8 ouă
- 240 g zahăr
- 200 g făină
- 40 g cacao
- 1 plic de zahăr vanilat
- un praf de sare.
- Pentru mousse de zmeură:
- 400 g zmeură proaspătă sau congelată
- 125 g zahăr
- 500 ml smântână pentru frișcă (cu un conținut de grăsime de cel puțin 30%)
- 10 g gelatină (5 foi sau 1 plic de gelatină pudră)
- 2 linguri de apă.
- Pentru jeleu de zmeură:
- 250 g zmeură
- 50 g zahăr
- 5 g gelatină (2-3 foi sau 1/2 plic de gelatină pudră)
- 2 linguri de apă.
Mod de preparare
Mai întâi preparăm blatul de tort.
Preîncălzim cuptorul la 180°C și punem hârtie de copt în tavă.
Separăm albușurile de gălbenușuri. Batem albușurile spumă cu un praf de sare până când devin cristaline. Adăugăm treptat zahărul și zahărul vanilat, până obținem o bezea tare și lucioasă. Apoi adăugă gălbenușurile, unul câte unul, în bezea, amestecând ușor cu o spatulă.
Încorporăm făina cernută împreună cu pudra de cacao, cu mișcări de sus în jos, având grijă să nu scoatem aerul din compoziție.
Întindem aluatul în forma de tort și îl coacem timp de 20-25 de minute. Verificăm dacă este copt folosind o scobitoare. Apoi lăsăm blatul să se răcească complet.
Preparăm mousse-ul de zmeură.
Hidratăm gelatina în 2 linguri de apă pentru 5-10 minute.
Amestecăm zmeura cu zahărul și o trecem printr-o sită pentru a elimina semințele.
Încălzim ușor piureul de zmeură, apoi adăugăm gelatina hidratată și amestecăm până se dizolvă complet. Lăsăm amestecul să se răcească la temperatura camerei.
Apoi mixăm smântâna pentru frișcă până devine fermă și încorporăm treptat piureul de zmeură răcit, amestecând ușor.
Preparăm jeleul pentru tort cu mousse de zmeură și jeleu de zmeură.
Hidratăm gelatina în apă.
Ca și la pasul anterior amestecăm zmeura cu zahărul, și trecem amestecul prin sită. Încălzim amestecul ușor și adăugăm gelatina hidratată. Amestecăm până se dizolvă gelatina.
Lăsăm jeleul să se tempereze în timp ce montăm tortul.
Secționăm blatul răcit în trei straturi.
Așezăm primul strat de blat pe un platou și montăm inelul de la forma de tort în jurul lui.
Adăugăm 1/3 din mousse-ul de zmeură, apoi așezăm următorul strat de blat. Repetăm straturile până terminăm ingredientele.
Turnăm jeleul de zmeură deasupra ultimului strat de mousse.
Punem deliciosul tort cu mousse de zmeură și jeleu de zmeură în frigider pentru cel puțin 4-6 ore, sau peste noapte, pentru a se întări mousse-ul și jeleul.
Apoi desprindem cu atenție inelul circular și putem porționa frumos tortul.
Spor și poftă bună!
COMENTARII