Ciorbe / Supe

Supă cremă de roșii cu dovlecel

Este minunată, pentru un prânz de vară și nu numai, această Supă cremă de roșii cu dovlecel, mai ales servită cu rulouri din foietaj cu șunculiță crud-uscată și afumată!

Se poate servi și în modul clasic, cu crutoane aromate, sau cu felii de pâine prăjite și tartinate cu diverse creme de brânzeturi.

Și iese deosebit de gustoasă cu roșii de grădină bine coapte și dovlecel tot de grădină.

Din aceeași categorie de rețete, vă mai recomand și rețetele de supă cremă:

Supă cremă de legume

Supă cremă de mazăre

Supă cremă de cartofi și morcovi

Ingrediente

 

  • 1,5 kg roșii de grădină, bine coapte
  • 1 dovlecel, mediu
  • 1 morcov
  • 1 cartof
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 păstârnac
  • 1 ceapă
  • 2 linguri ulei
  • 1/2 linguriță oregano uscat
  • 1/4 linguriță cimbru uscat
  • 1/4 linguriță busuioc uscat
  • sare și piper, după gust
  • pătrunjel verde
  • smântână pentru servit
  • Pentru rulouri:
  • 400 gr aluat foietaj
  • 300 gr șunculiță crud-uscată și afumată
  • puțin ketchup

Rețeta Supă cremă de roșii cu dovlecel – Mod de preparare

Mai întâi pregătim legumele.

Curățăm ceapa, o tocăm solzișori și o călim ușor în puțin ulei. Curățăm morcovul, păstârnacul și rădăcina de pătrunjel, le clătim și le tocăm cuburi. Le adăugăm peste ceapa călită și le amestecăm pe foc până încep să se pătrundă.

Opărim roșiile în apă clocotită cu puțină sare, pentru 1-2 minute, le trecem pe sub jet de apă rece și le decojim. Le mărunțim într-un blender și le adăugăm peste ingredientele călite. Le lăsăm să fiarbă aproximativ 15 minute.

Apoi adăugăm dovlecelul curățat și tocat cuburi, cartoful curățat și tocat cuburi, 250 ml apă fierbinte, puțină sare și condimentele.

Lăsăm ingredientele să fiarbă până când sunt toate bine pătrunse și se pot pasa și mai potrivim gustul cu sare și piper. Le pasăm cu ajutorul blenderului și le transformăm într-o delicioasă supă cremă. Opțional, se poate trece supa cremă și prin sită și tot opțional, se poate adăuga și smântână de gătit. Noi o preferăm simplă și adăugăm smântână de consum în timpul servirii. Tot în timpul servirii adăugăm și pătrunjel verde, tocat mărunt.

Pregătim rulourile din foietaj cu șunculiță.

Ungem foaia de aluat cu puțin ketchup, așezăm în rânduri feliile de șunculiță și decupăm aluatul pe lângă acestea. Apoi rulăm fâșiile de aluat împreună cu feliile de șunculiță și mai tăiem rulourile în 2-3 părți. Le așezăm într-o tavă, pe hârtie de copt și le dăm la cuptor, la 200 de grade, pentru 15 minute, sau până se rumenesc bine. Le servim reci cu delicioasa supă cremă.

* Nu uitați că vă aștept zilnic și pe pagina de facebook a blogului cu multe rețete, idei noi și multe alte noutăți.

*De asemenea, va puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel,unde veți putea încarca fotografiile voastre cu preparate de pe blog, vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.