Ciorbe / Supe

Ciorbă falsă de burtă din ciuperci pleurotus

De când am descoperit această rețetă de Ciorbă falsă de burtă din ciuperci pleurotus, am înlocuit clasica ciorbă de burtă cu ea.

Este tare bună, foarte asemănătoare la gust cu ciorba de burtă.

Este mai puțin costisitoare, mai light și mai sănătoasă. Și spun asta pentru că nu ne-a mai satisfăcut deloc burta de vită care se găsește la ora actuală în comerț. Nu știu dacă și voi ați pățit, dar după fierbere nu mai rămâne nimic din bucățile de burtă.

Ciupercile pleurotus le mai preparăm și cu usturoi, dar și pane.

Vedeți și:

Rețeta Pleurotus pane în crustă crocantă

Rețeta Ciorba de pleurotus si piept de pui

Pentru rețeta de față m-am inspirat puțin de la Vlăduț, bucătarul de la Neatza cu Răzvan și Dani, care a preparat de curând o ciorbă falsă de burtă din ciuperci pleurotus.

Mi-a plăcut că el a fiert ciupercile într-o supă de legume. Iar eu la supa de legume am adăugat și puțin piept de pui.

Legumele și pieptul de pui le-am transformat, apoi, într-un chec aperitiv tare gustos. Acesta a constituit baza pachetelor de a doua zi.

Și mi-a mai plăcut că el folosește și smântână și iaurt și zeamă de lămâie în loc de oțet.

 

Ciorbă falsă de burtă din ciuperci pleurotus

Gătește Ciorbă falsă de burtă din ciuperci pleurotus

Timp de preparare

40 min

Nivel

mediu

Porții

6

Ciorbă falsă de burtă din ciuperci pleurotus

Ingrediente

  • 500 gr ciuperci pleurotus
  • 3-4 căței de usturoi
  • 2 gălbenușuri
  • 150 gr smântână de consum
  • 150 gr iaurt grecesc
  • zeama de la 1 lămâie
  • 1/2 legătură mărar
  • 1/2 legătură leuștean
  • Pentru supă( 2,5 l):
  • 500 gr piept de pui
  • 2 cepe
  • 1 rădăcină mică de țelină
  • 2 morcovi
  • 2,5 l apă
  • sare, după gust

 

Mod de preparare

Punem 2,5 litri de apă la fiert, într-o oală. Când începe să fiarbă adăugăm o linguriță de sare, apoi pieptul de pui. Lăsăm pieptul de pui să fiarbă bine, înlăturând spuma care se formează.

Apoi, strecurăm supa de pui și o punem din nou la fiert. Adăugăm legumele curățate și tăiate în bucăți mari. Un morcov îl vom da pe răzătoare și îl călim în ulei de măsline. Îl vom adăuga la final în ciorbă, pentru a da culoare.

Când legumele sunt bine fierte și și-au lăsat savoarea în ciorbă, le scoatem.

Spălăm bine ciupercile și le tăiem în fâșii, pentru a imita fâșiile din burta de vită. Le adăugăm în supa de pe foc.

Amestecăm gălbenușurile cu puțină sare, adăugăm smântâna și iaurtul și diluăm acest amestec cu supă fierbinte și zeamă de lămâie.

Turnăm acest amestec în ciorba falsă de burtă, când ciupercile sunt bine pătrunse.

După 5-6 minute, adăugăm și 2-3 căței de usturoi răzuiți și verdeața tocată mărunt. Morcovul tras la tigaie îl adăugăm înainte de stingerea focului, sau putem opta pentru a-l adăuga în timpul servirii.

Servim delicioasa ciorbă falsă de burtă din ciuperci pleurotus, asezonată cu piper și zeamă de lămâie, după gust, alături de ardei iuți și pâine prăjită.

Spor și poftă bună!

Vedeți și rețeta în imagini accesând galeria foto de mai sus!