Gătește Ciorbă de fasole boabe cu tarhon
Timp de preparare
60 min
Nivel
mediu
Porții
10
Ingrediente
- 500 gr fasole albă, boabe
- 3 litri de apă
- 2 buc. ceapă
- 1 morcov mare
- 1 rădăcină de păstârnac
- 1/2 rădăcină de pătrunjel
- 25 ml ulei de floarea soarelui
- 1 lingură sare
- 1 vârf de linguriță cu piper
- 1/2 linguriță de cimbru uscat
- 1/2 linguriță de tarhon uscat
- 2 foi dafin
- 200 ml suc de roșii
- 1 legătură de pătrunjel verde
Mod de preparare
Cum preparăm delicioasa ciorbă de fasole boabe cu tarhon
Mai întâi clătim bine boabele de fasole. Apoi le lăsăm în apă rece 3-4 ore pentru a se hidrata. În acest timp, o parte din boabele de fasole se desfac din pielița protectoare, ceea ce este bine, că o îndepărtăm.
După acest interval de timp, scurgem bine boabele de fasole din apa în care au stat. Le clătim și le punem la fiert pentru 10 minute, în apă cât să fie bine acoperite. Fierbem boabele de fasole în două ape pe care le aruncăm. Abia în a treia apă le lăsăm să fiarbă definitiv.
Ne asigurăm să avem o oală cu apă fierbinte pe foc, pentru că după prima fierbere, punem boabele la fiert în apă fierbinte, nu rece. De asemeni, clătim boabele de fasole tot cu apă fierbinte. Astfel nu stopăm procesul termic.
În a treia apă în care fierb boabele de fasole, după ce îndepărtăm spuma și după ce boabele de fasole sunt pătrunse cam trei sferturi, adăugăm o ceapă tocată. Adăugăm și jumătate din rădăcinoase, date pe răzătoare, sau tăiate rondele.
Cealaltă ceapă, plus restul de rădăcinoase răzuite , le tragem ușor la tigaie în ulei, doar atât cât să-și degaje gustul. Nu le călim și, mai ales, nu le prăjim.
Le adăugăm și pe acestea în ciorba de fasole. Lăsăm legumele să fiarbă și abia după ce sunt toate bine pătrunse, inclusiv boabele de fasole, adăugăm sucul de roșii. Apoi adăugăm și condimentele și sarea. Este recomandat ca sarea să fie adăugată spre final de fierbere, pentru a nu influența sfărâmarea boabelor de fasole. Adăugăm și puțin piper și mai fierbem delicioasa ciorbă de fasole boabe cu tarhon și cimbru pentru maxim 15 minute. Foile de dafin le îndepărtăm după 10-12 minute, pentru a nu deveni amare.
După stingerea focului, adăugăm pătrunjel verde tocat mărunt.
Este o mâncare chiar perfectă pentru o zi de post!
COMENTARII