Conserve

Dulceață de ceapă roșie la borcan

Pentru diferite gustări alături de brânzeturi, sau creme tartinabile, este ideală această rețetă de  dulceață de ceapă roșie la borcan. Este perfectă și pentru sosuri gustoase servite cu fripturi sau garnituri. Se prepară rapid și nu necesită ingrediente complexe. În plus, are o culoare frumoasă și aromă tare plăcută.

O puteți prepara și instant, atunci când pregătiți fripturi, sau garnituri. Dar vă puteți spori cu ea și colecția rețetelor de conserve și se va încadra perfect pe rafturile din cămară.

Din aceeași categorie de conserve delicioase și frumos colorate vă mai recomand de pe blog și rețeta de pastă de ardei iuți. Este o pastă dulce-picantă care poate fi adăugată în sosuri, sau servită ca atare, cu brânzeturi.

Și rețeta de gogoșari în sos de muștar merită amintită aici, pentru că face parte din aceeași categorie de rețete delicioase de conserve. Sunt conserve care cuceresc instant papilele, indiferent de combinația de preparate în care sunt incluse.

Citește și: Inele de ceapă pane. Rețeta de onion rings

 Ce conține rețeta de dulceață de ceapă roșie la borcan

Pe lângă ceapa roșie și zahărul nelipsit din rețetele de dulceață, mai avem nevoie și de câteva ingrediente lichide în care să fierbem ceapa. Oțetul balsamic și vinul roșu fac echipă bună împreună pentru a da savoare și textură dulceții. Foile de dafin și piperul sunt condimentele care contribuie la gustul dulceții. Dar putem adăuga și o crenguță de rozmarin, sau 2-3 frunze de busuioc.

Dacă și vouă vă plac sosurile dulci-picante, găsiți pe blog mai multe rețete de unde vă puteți inspira.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

Citește și: Dulceață din flori de soc, gustoasă și aromată

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de dulceață de ceapă roșie la borcan.

Dulceață de ceapă roșie la borcan, pe un platou cu pâine și brânză sărată

Gătește Dulceață de ceapă roșie la borcan

Timp de preparare

60 min

Nivel

mediu

Porții

8

Dulceață de ceapă roșie la borcan, pe un platou cu pâine și brânză sărată

Ingrediente

  • 1 kg ceapă roșie
  • 100 gr unt cu 82% grăsime
  • 50 ml ulei de măsline, sau ulei de floarea soarelui
  • 150 ml oțet balsamic
  • 200 ml vin roșu
  • 250 gr zahăr brut
  • 1 lingură sare pentru murături
  • 2 foi de dafin
  • 1 linguriță de piper mozaic, măcinat

Mod de preparare

Începem prin a curăța ceapa și a o toca în fâșii. dacă sunt prea mari fâșiile, le mai putem tăia pe jumătate.

Punem o tigaie încăpătoare cu uleiul de măsline la încins și topim untul în el. Adăugăm ceapa și o amestecăm  până când începe să se pătrundă. Apoi adăugăm zahărul brut și amestecăm intens până când acesta este topit și ceapa este frumos caramelizată.

Adăugăm oțetul balsamic, amestecăm ușor să se dispună uniform în sos, apoi adăugăm vinul roșu. Lăsăm ceapa roșie să fiarbă la foc mic spre mediu, până când se evaporă alcoolul și se reduce sosul. Adăugăm foile de dafin, sarea și piperul proaspăt măcinat. Pentru o aromă mai intensă, putem adăuga și puțin rozmarin.

Sterilizăm borcanele în cuptorul fierbinte și le umplem cu dulceața de ceapă roșie fierbinte. Închidem borcanele cu capacele din dotare și le punem în cuptorul cald, cu focul stins. Le lăsăm acolo până când se răcesc și le putem trece în cămară.

Ideal ar fi să punem dulceața de ceapă roșie în borcane mai micuțe. Atunci când desfacem borcanul, ar fi perfect dacă am consuma toată dulceața. pentru că conține unt, termenul de valabilitate nu va depăși 2-3 zile, la frigider.