Gătește Supă cremă de usturoi cu cartofi și țelină
Timp de preparare
40 min
Nivel
mediu
Porții
8
Ingrediente
- 4-5 căpățâni de usturoi
- 1 cartof mai mare
- 1 rădăcină de țelină, mai mică
- 1 ceapă mare
- sare și piper alb, măcinat
- puțin cimbru sau cimbrișor uscat
- 2 linguri de ulei
- 1 l apă
- 400 ml de smântână vegetală
Mod de preparare
Înainte de a aprinde aragazul, pregătim toate ingredientele pentru a le avea la îndemână. Timpii de fierbere ai acestora fiind scurți, este ideal să le avem pe toate pregătite de la început.
Curățăm ceapa, o clătim și o tocăm solzișori. Curățăm țelina și cartoful, le spălăm bine și le tocăm în cuburi mai mari. Curățăm și usturoiul și mărunțim cimbrișorul sau cimbrul.
Punem cartoful și țelina la fiert în apă rece. Ceapa o călim ușor în ulei, doar până când devine sticloasă. O adăugăm peste cartofi și țelină, după ce apa începe să fiarbă. Tot atunci adăugăm și o linguriță de sare.
Lăsăm legumele să fiarbă până când se pătrund bine la testul cu furculița. Trecem usturoiul prin presă și îl adăugăm peste legumele fierte. Adăugăm și cimbrișorul, piperul proaspăt măcinat și mai lăsăm ingredientele să fiarbă pentru 8-10 minute.
Apoi le pasăm cu ajutorul unui blender și adăugăm o parte din smântâna lichidă. Mai fierbem delicioasa supă cremă de usturoi cu cartofi și țelină pentru 1-2 minute, timp în care îi mai potrivim gustul cu sare și piper.
O servim ușor fierbinte, garnisită cu smântână vegetală. Merg și câteva crutoane sau felii de pâine prăjită.
Spor și poftă bună!
COMENTARII