Aluaturi dulci

Cozonac Cruffin cu multe stafide

Rețeta de cozonac Cruffin cu multe stafide este o combinație interesantă între rețeta de panettone din bucătăria italiană și rețeta de cruffin din bucătăria australiană.

De mult ne-am propus să pregătim rețeta de cruffin, că tare bine arată. Se prepară dintr-un aluat de croissante, umplut cu scorțișoară, sau alte ingrediente. Se asamblează răsucit, în forme de brioșe.

De fapt la cozonacul de față doar aspectul răsucit este de la rețetele de cruffin. Aluatul este unul clasic de cozonac, dar este asamblat în forme rotunde, înalte, ca un panettone.

Nu se prepară deloc greu și nu conține nici ingrediente complexe. Rețeta am văzut-o cu 1 sau 2 ani în urmă pe blogul Caietulcurețete.com

Citește și: Cozonac Baigli cu mac și nucă. Rețetă din bucătăria ungurească

Mulțumim, Vio, pentru inspirație!

Dacă doriți și alte rețete de cozonac vă recomand de pe blog rețeta de cozonac din aluat dospit la rece. Este una dintre rețetele pe care noi le adorăm, pentru că nu mai avem grija controlului dospirii aluatului.

Iar o rețetă mai simplă de cozonac de pe blog este rețeta de cozonac fără frământare. Cozonacul este foarte ușor de preparat și este ideal pentru gospodinele începătoare și nu numai.

Cum se prepară rețeta de cozonac Cruffin cu multe stafide

Pentru rețeta cozonacului de față aluatul este unul clasic. Se poate umple cu rahat sau nuci, nu neapărat cu stafide. Noi am preferat stafidele pentru că vom pregăti și rețeta clasică de cozonac cu umplutură mixtă.

Aluatul se întinde în foi subțiri, se umplu foile cu stafide și se rulează. Apoi se secționează pe lungime și secțiunile se rulează una în completarea celeilalte, rezultând acest minunat cozonac Cruffin.

Se coc în forme rotunde, mai mici ca diametru.

Dacă doriți și mai multe rețete de cozonac, găsiți pe blog o colecție interesantă de rețete. Le descoperiți tastând cuvântul ”cozonac” în caseta de căutare.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. 

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de cozonac Cruffin cu multe stafide.

Cozonac Cruffin cu multe stafide, secționat, alături de un coș cu ouă vopsite

Gătește Cozonac Cruffin cu multe stafide

Timp de preparare

45 min

Nivel

complex

Porții

3

Cozonac Cruffin cu multe stafide, secționat, alături de un coș cu ouă vopsite

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 1 kg făină tip 000
  • 300 ml lapte cald
  • 125 gr unt topit
  • 200 gr zahăr pudră, cu aromă de vanilie
  • 2 ouă întregi + 2 gălbenușuri
  • 1 linguriță de sare
  • 7 gr drojdie uscată
  • coaja de la o lămâie răzuită fin
  • coaja de la o portocală răzuită fin
  • puțin ulei pentru masa de lucru.
  • Pentru umplutură:
  • 125 gr unt moale
  • 75 gr stafide mari, aurii
  • 75 gr stafide mari, brune
  • Pentru uns:
  • 1 gălbenuș
  • 2 lingurițe cu lapte

Mod de preparare

Pregătim aluatul pentru cozonac Cruffin

Trecem făina prin sită direct în bolul mixerului, adăugăm drojdia uscată și le amestecăm bine.

Încălzim laptele, atât cât suportă degetul temperatura. Topim untul și îl lăsăm deoparte.

Într-un bol, adăugăm cele două ouă și cele două gălbenușuri, zahărul pudră și cojile răzuite fin, de la lămâie și de la portocală. Amestecăm bine toate aceste ingrediente cu un mixer de mână sau un tel sub formă de pară. Apoi adăugăm puțin lapte cald și diluăm compoziția. Turnăm această compoziție peste făina din bolul mixerului.

Atașăm cârligul pentru aluaturi și începem să amestecăm bine ingredientele, turnând și restul de lapte cald, în care dizolvăm sarea. Frământăm aluatul până când devine compact, apoi adăugăm, treptat, untul topit și ușor cald.

Frământăm aluatul până când nu va mai fi lipicios. Dacă mai necesită, mai adăugăm puțină făină. Acoperim bolul cu un ștergar și îl lăsăm la loc cald pentru aproximativ o oră, sau până când aluatul își va dubla volumul.

Cum asamblăm și coacem cozonac Cruffin cu multe stafide

După acest interval împărțim aluatul în trei părți egale. Întindem fiecare parte de aluat în câte o foaie de grosimea degetului mic. Ungem foile de aluat cu unt moale, presărăm stafidele și rulăm. Secționăm fiecare rulou transversal, pe jumătate, păstrând un capăt nesecționat. Rulăm secțiunile pornind de la un capăt și răsucind ușor aluatul să se vadă părțile secționate.

Așezăm rulourile în forme de copt tapetate cu hârtie de copt. Dacă aveți o hârtie cartonată, așezați-o pe aceasta în formele de copt, pe laterale.

Noi avem forme de copt cu diametrul de 18 cm. Mai lăsăm aluaturile la dospit în formele de copt pentru 30 de minute.

Încălzim cuptorul la 200 de grade Celsius.

Ungem cozonacii cu gălbenuș amestecat cu lapte și îi punem la cuptor pe raftul de jos pentru că se vor dezvolta în înălțime. Îi coacem pentru 30 de minute la 200 de grade, apoi micșorăm temperatura la 180 de grade Celsius și mai coacem cozonacii pentru 20 de minute. Dacă se rumenesc mai mult la suprafață, adăugăm deasupra lor o hârtie de copt, albă.

Sunt foarte gustoși și au un aspect tare frumos, cu aluatul răsucit și plin de stafide.