Trucuri și sfaturi culinare

Cum se curăță perfect ardeii copți

Dacă vă place salata de ardei copți, dar vă deranjează că aceștia nu se curăță perfect, am pregătit pentru voi un articol cu sfaturi și trucuri despre cum se curăță perfect ardeii copți.

Dar nu numai la rețetele de salată folosim ardeii copți. Îi folosim și la clasicele rețete de zacuscă pentru care coacem ardei în cantități mari.

Dacă v-ați confruntat cu probleme în a-i curăța perfect de  pelicula protectoare, acest articol vă poate ajuta pe viitor.

Iată câteva idei despre cum se curăță perfect ardeii copți:

Dacă optați pentru a coace ardeii pe grătar, sau pe flacăra de la aragaz, imediat după coacere, așezați-i într-o tavă cu pereți mai înalți. Presărați sare pe ei și acoperiți-i cu o folie de prospețime. Lăsați-i la înăbușit sub folie 15-20 de minute, apoi îi puteți decoji perfect. Decojiți-i deasupra unui vas cu apă rece, sau în chiuvetă, umezindu-vă degetele sub jetul de apă rece. Nu este recomandat să introduceți ardeii sub jet de apă pentru că se va pierde din sucul lor gustos. prin această metodă, pe care nu v-o recomand.

Dacă optați să coaceți ardeii în cuptor, ungeți-i mai întâi cu o peliculă subțire de ulei, ajutându-vă de o pensulă. Uleiul se va încinge și va exfolia pelicula ardeilor formând mici bule de aer la suprafață. La fel, după coacere îi acoperiți cu o folie de prospețime pentru câteva minute. Apoi se vor curăța perfect.

Și pentru că tot am pornit de la salata de ardei copți, găsiți pe blog și o rețetă de salată de ardei copți  cu ton și capere.

Bineînțeles că găsiți și rețeta clasică, dar și rețeta de ardei copți la borcan pentru iarnă.

* Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Foto

Ardei copți pentru salată