Gătește Mâncare de cartofi cu perișoare și morcovi
Timp de preparare
60 min
Nivel
mediu
Porții
8
Ingrediente
- Ingrediente pentru perișoare:
- 1 kg carne tocata, amestec (vită + porc)
- 1 ceapă
- 60 gr orez
- sare și piper după gust
- 1-2 ouă
- 750 ml apă
- Alte ingrediente:
- 750 gr cartofi
- 350 gr morcovi
- 200 gr ceapă
- 3 căței de usturoi
- 200 gr pastă de roșii cu ardei
- sare și piper
- 1/4 linguriță chimen măcinat
- 1 linguriță boia de ardei iute și dulce
- 1 legătură de pătrunjel verde
Mod de preparare
Începem prin a pregăti ingredientele pentru perișoare. Amestecăm cele două tipuri de carne tocată cu o ceapă tocată fin și cu orezul. Adăugăm sare și piper și 2 ouă medii. Lăsăm compoziția să se odihnească 10-12 minute, timp în care pregătim restul ingredientelor.
Curățăm ceapa și usturoiul și le tocăm mărunt. Le punem la călin în puțin ulei și le lăsăm doar până se înmoaie ușor. Adăugăm 750 ml de apă fierbinte. Curățăm morcovii și îi tocăm rondele sau în formă de bastonașe. Curățăm cartofii și îi tocăm în cuburi mari.
Formăm perișoarele de mărimea unei nuci și le adăugăm în apa care fierbe. Când sunt ușor pătrunse, adăugăm morcovii și peste câteva minute adăugăm cartofii. Lăsăm ingredientele să fiarbă până se pătrund bine toate, apoi adăugăm pasta de roșii cu ardei. La primul clocot, începem să adăugăm și condimentele. Le adăugăm treptat, gustând mâncarea pentru a obține gustul optim.
La final de fierbere, dar și în timpul servirii, adăugăm pătrunjel verde tocat mărunt.
Spor și poftă bună!
COMENTARII