Conserve

Pastă de ardei copți cu vinete – Ajvar

Din când în când mai poposim și prin bucătăriile altor popoare pentru inspirație. De data ne-am oprit în bucătăria sârbească pentru o rețetă de pastă de ardei copți cu vinete, denumită Ajvar.

Ajvarul este un preparat tradițional balcanic. Este o gustare ce a devenit foarte populară în Iugoslavia după al doilea război mondial. Rețeta a fost preluată și de țările din sud-estul Europei. Este ușor asemănătoare cu rețeta de zacuscă clasică, dar lipsesc ceapa și condimentele.

Ajvarul este considerat de fapt un condiment. Poate fi folosit ca și ketchupul la rețetele cu sosuri, precum rețeta de chiftele la cuptor în sos de roșii cu usturoi. Merge bine și la paste sau la pizza, etc. Este ideal a fi servit cu fripturi preparate la grătar sau la cuptor. Este delicios servit și pe platourile cu mezeluri crud-uscate sau afumate și cu brânzeturi. Se pot tartina cu acest sos și feliile de pâine pentru sandvișuri. Și burgeri vor fi delicioși glazurați cu un așa sos.

Cum se prepară rețeta de pastă de ardei copți cu vinete – Ajvar

După cum am amintit mai sus, ajvarul se prepară din ardei copți și vinete coapte. Se mai adaugă sare și ulei. Nu necesită alte condimente pentru a nu îi influența gustul. Dacă se dorește picant se adaugă ardei iute, după gust. Există și rețete de ajvar simple, doar din ardei, dar combinația de ardei cu vinete este una deosebită.

Mai găsiți pe blog astfel de sosuri în secțiunea ”Conserve”. Găsiți și o colecție de rețete de zacuscă și de conserve de roșii de unde vă puteți inspira.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de rețeta de pastă de ardei copți cu vinete – Ajvar.

Două borcane cu ajvar alături de un coș cu ardei și vinete

Gătește Pastă de ardei copți cu vinete – Ajvar

Timp de preparare

60 min

Nivel

mediu

Porții

6

Pastă de ardei copți cu vinete - Ajvar în bol de sticlă și în borcan

Ingrediente

  • 1 kg ardei roșii
  • 500 gr vinete
  • 50 ml ulei de floarea soarelui
  • 10 gr sare pentru murături, neiodată
  • opțional, un ardei iute

Mod de preparare

Începem cu ștergerea vinetelor și a ardeilor cu un prosop umezit, apoi le așezăm în tăvi de cuptor. Coacem și vinetele și ardeii și le curățăm ca pentru rețeta de zacuscă. Ideal ar fi să fie coapte pe jar, pentru un gust mai intens. Dar, cum nu dispunem de grătare cu jar coacem ingredientele la cuptor.

După curățare trecem ardei prin mașina de tocat, iar vinetele le tocăm mărunt pe tocător, sau cu ajutorul unui blender.

Citiți și: Cum se curăță perfect ardeii copți

Preparatul final va avea textură de pastă, deci vom mărunți bine ambele ingrediente. Trecem prin mașină și ardeiul iute, doar dacă ne place gustul picant.

Punem vinetele și ardeii într-o cratiță, adăugăm uleiul și sarea și le fierbem la foc moderat pentru maxim 30 de minute. Amestecăm continuu pe parcursul fierberii pentru că există riscul să se lipească.

Sterilizăm borcanele și punem minunata pastă de ardei copți cu vinete – Ajvar fierbinte în borcane. După ce înfiletăm capacele borcanelor le punem în cuptorul cald de la sterilizarea acestora. Le lăsăm acolo cu focul stins până când se răcesc.