Pâine / Pizza

Pide turcești sau Pizza turcească

Pentru o gustare delicioasă, rețeta de Pide turcești sau Pizza turcească este chiar perfectă. Poate fi preparată și după sărbători folosind carnea rămasă de la friptură. Dar poate fi preparată ca în rețeta originală, cu carne proaspătă, tocată. De obicei se prepară din carne de miel, dar merge la fel de bine și cu carne de vită, de porc, sau amestec.

Noi am preparat-o cu carne proaspătă de porc amestecată cu vită.

Aluatul pentru pide sau pizza turcească este foarte simplu. Se prepară doar din făină, drojdie, apă și sare. Umplutura este cea care desăvârșește gustul pidelor, iar formele de bărcuțe le face speciale.

Le încadrăm în secțiunea ”Pâine și Pizza” unde avem o colecție interesantă de rețete. Una dintre acestea pe care o repetăm foarte des este rețeta de pizza rapidă cu blat de pâine. Nu mai stăm după aluat să se dospească și o putem prepara din pâinea învechită, pentru a combate și risipa alimentară.

O altă rețetă de pizza adorată de întreaga familie este rețeta de Vafe pizza sau Pizza waffles. O preparăm în special pentru gustările de la birou.

Ce conține rețeta de Pide turcești sau Pizza turcească

Pe lângă aluatul simplu de care am amintit mai sus și carnea tocată de la umplutură, mai adăugăm și câteva legume. Nu lipsește nici sosul delicios de roșii, preparat special pentru rețetele de pizza sau de paste. Brânza sau cașcavalul sunt opționale, dar merită adăugate pentru un plus de gust și de aspect, dar și ca elemente de legătură pentru umplutură.

Mai adăugăm și roșii proaspete, dar și ardei, iar în timpul servirii adăugăm pătrunjel verde, tocat.

Dacă și voi adorați rețetele de pizza, vă invit să descoperiți pe blog o colecție interesantă de rețete.

Și dacă vă plac rețetele de pe acest blog, le puteți urmări și pe pagina de facebook. 

În plus, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparatele testate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne mai puteți urmări și pe pagina de Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și pașii necesari pentru rețeta de Pide turcești sau Pizza turcească.

O pizza turcească coaptă, gata de servit

Gătește Pide turcești sau Pizza turcească

Timp de preparare

20

Nivel

mediu

Porții

3

O pizza turcească coaptă, gata de servit

Ingrediente

  • Pentru aluat de pide turcești sau pizza turcească:
  • 500 de grame de făină
  • 350 ml de apă călduță
  • 7 gr de drojdie uscată
  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de zahăr
  • 1 ou pentru uns aluatul
  • puțină făină pentru masa de lucru
  • ulei sau unt pentru uns
  • Pentru umplutură:
  • 500 gr de carne tocată( vită + porc)
  • 2 fire de ceapă verde
  • 2 fire de usturoi verde
  • 1 ardei gras, roșu
  • 1 ardei iute
  • 3-4 roșii bine coapte
  • 150 gr sos de roșii
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 linguriță de cimbrișor
  • sare, piper după gust
  • 2 linguri de ulei
  • 150 gr cașcaval

Mod de preparare

Începem cu prepararea aluatului pe care îl lăsăm la dospit.

Amestecăm drojdia cu zahărul și punem amestecul la mijlocul făinii din bol. Turnăm puțină apă caldă peste drojdie și zahăr și le amestecăm, încorporând în amestec și făină. Presărăm sare peste făina de pe margini și continuăm să amestecăm ingredientele din bol, turnând în fir subțire apa caldă.

Omogenizăm aluatul și îl lăsăm la dospit pentru 45 de minute.

Între timp, ne ocupăm de umplutură. În rețeta clasică umplutura se pregătește din ingredientele crude. Noi le preparăm puțin la tigaie pentru că nu dorim carnea nepătrunsă.

Punem o tigaie cu uleiul la încins și adăugăm ceapa și usturoiul, tocate, doar partea albă. Adăugăm imediat carnea tocată și amestecăm bine. Presărăm sare, piper și cimbrișor, iar când carnea își schimbă culoarea, adăugăm sosul de roșii. Amestecăm bine toate ingredientele, apoi le lăsăm la temperat până când se dospește aluatul.

Cum asamblăm și coacem pide turcești sau pizza turcească

 

Pornim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Împărțim aluatul în trei părți, la fel și umplutura. Modelăm cele trei părți de aluat în foi subțiri de forme ovale. Punem umplutura la mijlocul foilor lăsând 2 cm de aluat liber pe margini. Aducem aluatul liber de pe margini deasupra umpluturii. La capete, sucim ușor aluatul ca la opincuțele țărănești. Ungem aluatul la suprafață cu ou.

Deasupra umpluturii de carne presărăm cuburi de roșii, cuburi de ardei gras și de ardei iute, dar și cașcavalul răzuit.

Coacem pidele turcești pentru maxim 20 de minute, la 180 de grade Celsius. Le servim calde sau reci, presărate cu verdeață tocată, simple sau cu ketchup. Sunt delicioase și foarte consistente.