Rețete de post

Varză acră de post, cu cimbru și mărar

Pentru că varza acră este unul dintre alimentele de bază, în sezonul rece, am pregătit o rețetă de varză acră de post, cu cimbru și mărar.

Este o mâncare perfectă pentru masa de prânz, mai ales servită cu mămăliguță și ardei iuți.

Varza, atât cea crudă, cât şi cea murată, are un conținut bogat în vitamine, mai ales în provitamina A, vitaminele C şi E, dar şi în fibre.

Fibrele sunt elemente cu beneficii asupra sănătății celulelor. Varza mai conține și vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B9 dar și gama de minerale formată din calciu, magneziu, fier, dar şi oligoelemente precum iod, cupru, mangan, sulf.

Cu așa bogăție de elemente benefice organismului să tot gătim varza murată.

Rețeta de varză acră de post, cu cimbru și mărar

Mâncărurile de varză sunt pe cât de simple, pe atât de gustoase. Nu avem nevoie de prea multe ingrediente pentru a da gust verzei. Câteva condimente 2-3 legume și grăsimea necesară fierberii sunt suficiente. Puțină pastă de roșii cu ardei copți îi va accentua gustul spre final.

Tot din categoria rețetelor de post cu varză murată puteți încerc și o rețetă de mâncare de varză cu paste tricolore.

Dacă nu doriți o mâncare de varză de post, vă recomand rețeta de varză calită cu coaste de porc.

Poate vă interesează și o  o rețetă de ardei umpluți cu orez și ciuperci, tot din categoria rețetelor de post.

* Iar dacă vă plac rețetele de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook a blogului. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel, aferent paginii. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

 

Varză acră de post, cu cimbru și mărar, servită cu mămăliguță și ardei iuți

Gătește Varză acră de post, cu cimbru și mărar

Timp de preparare

60 min

Porții

8

Varză acră de post, cu cimbru și mărar, servită cu mămăliguță și ardei iuți

Ingrediente

  • 2 verze murate, de mărime medie
  • 2 cepe
  • 120 ml ulei de floarea soarelui
  • 120 ml apă
  • 200 gr pastă de roșii cu ardei copți
  • 2 crenguțe de cimbru
  • 1 lujer de mărar uscat cu floare
  • 2 foi de dafin
  • 1 linguriță boia de ardei afumată
  • piper

 

Mod de preparare

Mai întâi tocăm varza fideluță și o punem în apă rece pentru 30 de minute. Dacă este prea acră varza, mai schimbăm apa.

Punem uleiul la încins într-o tigaie încăpătoare, sau un ceaun și călim ceapa în el, doar până se pătrunde ușor și își schimbă culoarea. Nu o lăsăm să se prăjească.

Adăugăm varza bine scursă de apa în care a stat și o amestecăm bine cu ceapa. completăm cu puțină apă și adăugăm mărarul uscat, foile de dafin și cimbrul. Acoperim vasul cu un capac și lăsăm varza să fiarbă la foc încet, 45-50 de minute. Din când în când mai agităm vasul să nu se lipească varza.

Apoi adăugăm pasta de roșii cu ardei copți și boiaua de ardei. Mai fierbem mâncarea de varză acră de post cu cimbru și mărar pentru 15 minute, timp în care îi potrivim gustul și cu piper.

La final de fierbere, adăugăm și mărar verde, tocat mărunt.

Este o mâncare ușoară, simplă și tare gustoasă.

Spor la preparat și poftă bună la savurat!