Conserve

Vinete coapte la borcan pentru iarna

Vinete coapte la borcan pentru iarna, reteta simpla, usor de preparat, fara conservanti.

Ne plac mult vinetele coapte si, in fiecare toamna, pun la borcan sau la congelator cateva portii. Congelatorul l-am cam umplut, asa ca am recurs la metoda veche. Am facut si vinete coapte la borcan pentru iarna, reteta mamei mele.

Desi necesita un picut de rabdare, va asigur ca merita tot efortul. La iarna va veti putea bucura de o delicioasa salata de vinete sau un hummus cu vinete, gustos si hranitor.

 

Ingrediente:

 

  • 5 kg de vinete
  •  2 lingurite de sare grunjoasa neiodata (pentru muraturi)
  • borcane sterilizate

 

Mod de preparare pentru reteta de vinete coapte la borcan pentru iarna:

 

Intai spalati si stergeti vinetele, apoi puneti-le la copt pe aragaz, la flacara deschisa sau pe o tabla ori o tigaie grill.

Mie imi place sa le coc la flacara deschisa, asa ca acopar aragazul cu folie de aluminiu si le coc ca foc iute. Le intorc pe toate partile, sa fie bine patrunse si sa se coaca perfect.

Dupa coacere transferati-le intr-o sita sa se scurga si raceasca.

Vinete coapte la borcan pentru iarna

Dupa 15-20 de minute, curatati-le si asezati-le intr-o sita sa se scurga foarte bine.

Apoi transferati-le intr-un vas si presati sare. Eu am pus sarea intr-o rasnita si am macinat-o. Am desfacut vintele in fasii si le-am sarat.

Vinetele s-au copt frumos, pulpa este moale si deschisa la culoare, asa cum trebuie sa fie.

Vinete coapte la borcan pentru iarna

Nu va ramane decat sa puneti pulpa de vinete in borcane sterilizate. Indesati-le bine cu coada unei linguri de lemn, astfel incat sa nu ramana spatii goale. Le puteti pune fasii, asa cum le fac eu sau le puteti toca, ramane la alegerea voastra.

 

Cititi aici (click) un articol complet despre sterilizarea vaselor pentru conserve. Acest pas este extrem de important pentru a avea conserve sigure, care sa tina perfect peste iarna.

Apoi asezati borcanele intr-o oala inalta pe fundul careia ati asezat un prosopel mic de bucatarie. Completati cu apa atat cat sa acopere borcanele. Fierbeti la foc mic, iar din momentul cand a dat in clocot,  lasati 25 de minute.

Puteti lasa la racit in oala sau sa le scoateti dupa ce s-a scurs timpul. Eu le las la racit pana a doua zi.

*Din 5 kg de vinete am obtinut 6 borcane de 400 g.

Dupa racire, stergeti-le, etichetati-le si asezati-le in camara. Spor la treaba!

Vinete coapte la borcan pentru iarna

Vinete coapte la borcan pentru iarna

* Nu uitati ca va astept zilnic si pe pagina de facebook a blogului cu multe retete, idei noi si multe alte noutati.

*De asemenea, va puteti inscrie si in grupul Retete fel de fel, unde veti putea incarca fotografiile voastre cu preparate de pe blog, vom putea discuta despre meniuri, retete de mancaruri si multe altele.