Dulciuri

Ștrudel cu vișine și aluat simplu de casă

Dacă vă plac deserturile cu gust dulce-acrișor, cu siguranță rețeta de ștrudel cu vișine și aluat simplu de casă va fi pe gustul vostru.

Noi adorăm deserturile cu fructe ușor acrișoare precum vișinele și caisele. Nu ezităm să le preparăm pe tot parcursul sezonului de coacere a acestora. Iar în sezonul rece folosim fructe din compot sau congelate.

Cele mai des preparate deserturi cu fructe sunt tartele și cheesecake-urile. Sunt simple și rapid de preparat. Cheesecake-urile le preparăm mai mult în varianta fără coacere, vara. Apelăm la biscuiții digestivi pentru a forma baza acestora.

Un exemplu al acestui delicios desert îl puteți descoperi pe blog accesând rețeta de cheesecake cu mentă și ciocolată. Se prepară simplu, rapid și fără coacere. Are un gust minunat, aromat și proaspăt de mentă, completat de blatul fraged din biscuiți și decorul din ciocolată.

Iar un exemplu de tartă de pe blog îl puteți descoperi accesând  rețeta de tartă cu cremă de mango și vanilie. Tarta este delicioasă și are un aspect cuceritor, datorită formei și culorilor.

Cum preparăm rețeta de ștrudel cu vișine și aluat simplu de casă

Exceptând faptul că îndepărtarea sâmburilor din vișine este un pas  meticulos, rețeta este extrem de simplă și ușoară. Puteți opta pentru aluatul recomandat în rețetă sau pentru aluatul foietaj din comerț.

Aluatul de la rețeta noastră este de fapt aluatul clasic pentru foi subțiri de plăcintă – vedeți aici rețeta.

Vișinele le amestecăm cu zahăr și cu amidon și le fierbem înainte de a le include în interiorul aluatului.

Ștrudelul va avea gust dulce-acrișor și va avea aromă delicioasă de vișine. Nu necesită altă aromă suplimentară.

Mai găsiți pe blog și alte rețete de deserturi cu vișine, de unde puteți încerca pe cele care vă atrag mai mult.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne mai puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare al rețetei de ștrudel cu vișine și aluat simplu de casă.

Două porții de ștrudel cu fructe, decorate cu zahăr

Gătește Ștrudel cu vișine și aluat simplu de casă

Timp de preparare

45 min

Nivel

mediu

Porții

12

Ștrudel cu vișine și aluat simplu de casă porționat pe un tocător de lemn

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 250 gr făină
  • 120 ml apă
  • 60 gr unt cu peste 80% grăsime
  • 1 linguriță de oțet
  • un vârf de linguriță cu sare.
  • Pentru umplutură:
  • 500 gr vișine fără sâmburi
  • 100 – 150 gr zahăr
  • 1-2 linguri de unt topit
  • 1 lingură de amidon
  • zahăr pudră pentru decor.

Mod de preparare

Începem cu prepararea aluatului care va sta la rece de seara până dimineața, sau 4-5 ore.

Într-un bol, amestecăm făina cu sarea, apoi adăugăm untul rece, tăiat în cuburi și oțetul. Începem să frământăm untul cu făina, cu vârfurile degetelor. Când obținem niște firimituri, turnăm apă și continuăm frământarea aluatului. Punem aluatul pe masa presărată cu făină și îl omogenizăm bine.

Apoi îl împachetăm cu folie de prospețime și îl punem la rece pentru 2-3 ore.

După aceea scoatem aluatul de la rece și îl întindem pe masa presărată cu făină într-o foaie subțire. Ungem 2/3 din suprafața foii cu unt topit și împachetăm aluatul în trei. Îndoim mai întâi partea neunsă, iar peste ea venim cu marginea de aluat unsă. Cu ajutorul sucitorului mai întindem aluatul împachetat astfel într-o foaie mai subțire. Repetăm procedeul, împachetăm aluatul și îl mai lăsăm la rece 1-2 ore.

Pentru umplutură amestecăm vișinele cu zahărul și le lăsăm la rece până când se formează sirop. Adăugăm amidonul alimentar și fierbem vișinele până când amidonul se hidratează. Lăsăm compoziția la răcit înainte de a forma deliciosul ștrudel cu vișine și aluat simplu de casă.

Pentru a forma ștrudelul întindem aluatul într-o foaie subțire și adăugăm compoziția de vișine la unul din capete. Rulăm ștrudelul pornind de la capătul cu vișine și îl așezăm în tavă, pe hârtie de copt.

Punem tava în cuptor și coacem deliciosul ștrudel cu vișine și aluat simplu de casă pentru 35-40 de minute, la 180 de grade Celsius. Îl lăsăm să se răcească, îl decorăm cu zahăr pudră și îl porționăm.

Puteți prepara două ștrudele din cantitățile date.

Spor și poftă bună!