Gătește Cheesecake cu dovleac și biscuiți digestivi cu scorțișoară
Timp de preparare
60 min
Nivel
mediu
Porții
12
Ingrediente
- Pentru bază:
- 250 g biscuiți digestivi (ideal, cu scorțișoară)
- 120 g unt topit
- 1 linguriță scorțișoară măcinată
- Pentru cremă:
- 500 g brânză cremă (Philadelphia sau similară)
- 250 g piure de dovleac copt (din dovleac plăcintar)
- 150 g zahăr brun
- 3 ouă
- 200 g smântână grasă (min. 25%)
- 1 lingură făină
- 1 linguriță extract de vanilie
- ½ linguriță scorțișoară
- ¼ linguriță nucșoară
- ¼ linguriță ghimbir pudră
- un praf de sare
Mod de preparare
Pregătirea bazei de biscuiți.
Zdrobește biscuiții digestivi fin (în robot sau cu sucitorul) și amestecă-i cu untul topit și scorțișoara.
Tapetează fundul unei forme detașabile cu hârtie de copt, apoi presează amestecul uniform, formând o bază compactă.
Pune la frigider 20 de minute, cât pregătești crema.
Pentru compoziția de dovleac taie dovleacul în bucăți mari, curăță semințele și coace-l în cuptor la 180°C până devine moale și ușor caramelizat (aprox. 40–45 min). Pasează-l până obții un piure fin și lasă-l să se răcească complet.
Pentru compoziția de brânză, într-un bol mare, amestecă brânza cremă cu zahărul brun până devine pufoasă.
Adaugă ouăle, unul câte unul, apoi piureul de dovleac, smântâna, făina, vanilia, condimentele și sarea. Amestecă ușor până se omogenizează.
Toarnă crema peste baza de biscuiți și netezește suprafața.
Coace deliciosul cheesecake cu dovleac și biscuiți digestivi cu scorțișoară la 160°C, timp de 50–60 de minute. Marginile trebuie să fie ferme, iar centrul încă ușor tremurător.
Stinge cuptorul și lasă cheesecake-ul să se răcească lent, cu ușa întredeschisă, apoi ține-l la frigider minimum 6 ore (ideal peste noapte).
Scoate prăjitura din formă și decoreaz-o după preferințe sau las-o simplă.
Spor și poftă bună!










COMENTARII