Rețete de post

Ardei umpluți cu legume și orez

Din categoria rețetelor de post fără ulei, am ales să prepar o Rețetă de Ardei umpluți cu legume și orez, în sos de roșii dulce-picant.

Pe cât de simplă este rețeta, pe atât este de gustoasă!

Ca și legume am ales legumele mexicane, iar sosul de roșii l-am combinat cu puțină dulceață de ardei iuți.

Vedeți și Rețeta clasică de ardei umpluți

Găsiți pe blog mai multe Rețete de post!

Ingrediente

  • 6 buc. ardei gras
  • 200 gr orez
  • 450 gr legume mexicane
  • 650 ml apă
  • sare și piper
  • cimbru
  • Pentru sos:
  • 1 l suc de roșii
  • 1 lingură dulceață de ardei iuți
  • sare și piper
  • busuioc
  • pătrunjel verde

Mod de preparare

Pregătim mai întâi umplutura pentru rețeta de Ardei umpluți cu legume și orez.

Punem un vas cu apă la fiert, iar când începe să fiarbă adăugăm o linguriță de sare mare și amestecăm pentru a se dizolva. Lăsăm apa să atingă din nou punctul de fierbere și adăugăm legumele mexicane, congelate.

Clătim orezul și îl adăugăm peste legumele mexicane la interval de 10 minute de fierbere. Lăsăm orezul să fiarbă până absoarbe toată supa și îl asezonăm cu puțin cimbru uscat, sare și piper. Dăm orezul cu legumele mexicane la rece.

Tăiem cotoarele ardeilor, le îndepărtăm cu o linguriță nervurile și semințele, apoi îi clătim. Umplem ardeii cu amestecul de legume și orez și îi așezăm într-un vas încăpător. Turnăm peste ei sucul de roșii, adăugăm și dulceața de ardei iuți și mai completăm cu puțină apă, cât să fie ardeii ușor acoperiți.

Fierbem ardeii umpluți în sosul de roșii, la foc mediu, până încep să se pătrundă. Având în vedere că umplutura este deja preparată, în 15-20 de minute ardeii sunt fierți. Asezonăm sosul su sare, piper și frunze de busuioc, iar după stingerea focului, adăugăm pătrunjelul verde, tocat.

Este o mâncare rapidă, gustoasă și sățioasă!

* Nu uitați că vă aștept zilnic și pe pagina de facebook a blogului cu multe rețete, idei noi și multe alte noutăți.

*De asemenea, va puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel,unde veți putea încarca fotografiile voastre cu preparate de pe blog, vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.