Deserturi de post
CHEC DENS SI AROMAT-RETETA DE POST
Din categoria dulciuri de post azi va aduc reteta unui chec de post foarte bun si rapid de preparat . Este un chec de post dens ,aromat cu coaja de porocala , vanilie si imbogatit cu nuca de cocos si cacao .
Are o consistenta umeda si se pastreaza moale cateva zile infasurat in folie alimentara .
Ingrediente
- 370 g faina
- 250 ml apa
- 250 g zahar
- 130 ml ulei
- 1 lingura de praf de copt
- coaja de la o portocala micuta
- 1 lingurita vanilie
- un praf de sare
- 1 lingura cu varf de cacao
- 2 linguri nuca de cocos
- fistic macinat si cocos pentru decor
Mod de preparare chec de post
Intr-un bol amestecam apa cu zaharul si un praf de sare pana cand acestea se topesc .Apoi punem uleiul si aromele .
Adaugam faina cernuta impreuna cu praful de copt ,treptat ,amestecand bine cu un tel ,sa se omogenizeze si sa nu se formeze cocoloase.
Aluatul obtinut il impartim egal in doua boluri .
Intr-un bol punem nuca de cocos si amestecam.
Iar in celalalt punem lingura de cacao,cernuta.
Acoperim o tava de chec (7 cm x 11 cm x 30 cm ) cu hartie de copt si punem cele doua compozitii in ordinea care dorim ,apoi amestecam cu o furculita ,cu miscari de sus in jos sa se marmoreze un pic 🙂 .
Deasupra am presarat o lingura de nuca de cocos si una de fistic macinat .
Coacem checul 35-40 de minute la 180 °C ,cuptor preincalzit .Pentru siguranta ,faceti testul cu scobitoarea .
Taiati checul numai dupa ce s-a racit complet ,Pofta buna !
COMENTARII