Gătește Chiftele la cuptor în sos de roșii cu usturoi
Timp de preparare
60 min
Nivel
mediu
Porții
8
Ingrediente
- Ingrediente pentru chiftele la cuptor:
- 1 kg carne tocată, vită + porc
- 3 cepe mai mici
- 4 cartofi, medii
- 1 căpățână de usturoi
- 1 morcov mare
- 1 legătură de pătrunjel verde
- 1 lingură de sare
- 1/2 linguriță de piper măcinat
- 2 lingurițe de cimbru uscat
- 1 linguriță de maghiran uscat
- 1 linguriță de boia dulce și afumată
- 2-3 ouă
- Ingrediente pentru sos de roșii cu usturoi:
- 2 kg roșii de grădină
- 2 cepe mari
- 5 căței de usturoi
- 30 ml ulei de floarea soarelui
- 1 crenguță de cimbru proaspăt
- 5-6 frunze de busuioc
- sare și piper, după gust
- 1 linguriță de boia dulce
- 1/2 linguriță de boia iute
- pătrunjel verde
Mod de preparare
Începem cu prepararea chiftelelor. Curățăm ceapa și usturoiul, le dăm pe răzătoare sau le tocăm cu robotul. Le adăugăm peste amestecul de carne tocată.
Curățăm cartofii și morcovul, îi spălăm și îi dăm pe răzătoarea mare. Stoarcem bine răzătura de cartofi și morcov în mâini pentru a elimina lichidul. Apoi adăugăm și aceste ingrediente peste amestecul de ingrediente de mai sus.
Presărăm deasupra sarea și condimentele, pătrunjelul verde, tocat mărunt și omogenizăm compoziția. Apoi încorporăm și cele două sau trei ouă. Dăm compoziția de chiftele pentru minim 30 de minute la rece, pentru a se întrepătrunde bine aromele.
Pornim cuptorul la 180 de grade. Cu o lingură, luăm din amestecul de ingrediente și formăm chiftelele cam cât o minge de ping pong. Le așezăm în forme de brioșe și le dăm la cuptor pentru 35-40 de minute, la 180 de grade, sau până sunt bine rumenite.
Pe la jumătatea timpului, sau când încep să se rumenească deasupra, le întoarcem și pe partea cealaltă, cu o furculiță.
Între timp, pregătim și sosul de roșii.
Punem uleiul la încins și adăugăm în el ceapa tocată mărunt, împreună cu 2-3 căței de usturoi tocați mărunt. Când ceapa începe să se pătrundă puțin, adăugăm roșiile decojite și tocate în cuburi. Fierbem sosul de roșii până când devine consistent.
Pe parcursul fierberii, adăugăm în sos crenguța de cimbru și condimentele, iar spre final de fierbere, adăugăm frunze de busuioc rupte mărunt și restul de căței de usturoi răzuiți. Adăugăm și câteva rondele de ardei iute, atât cât suportăm gustul picant.
Când chiftelele sunt preparate, le scoatem din formele de brioșe și le scufundăm în sosul de roșii. Le mai lăsăm la cuptor 10-15 minute, să se întrepătrundă bine gusturile. Le scoatem din cuptor și presărăm pătrunjel verde pe deasupra.
Le servim simple, sau cu o garnitură de orez, de cartofi, sau chiar cu mămăliguță.
Spor și poftă bună!
COMENTARII