Aluaturi dulci

Ciurigăi sau minciunele. Rețetă tradițională din Maramureș

Deserturile tradiționale au fost și vor fi foarte apreciate, pentru că au acel gust al copilăriei, de neuitat. Fiecare zonă a țării se mândrește cu propriile rețete tradiționale. De data aceasta ne-am inspirat din bucătăria maramureșeană pentru a prepara rețeta de ciurigăi sau minciunele.

Sunt un fel de gogoșele care au o formă mai specială și sunt crocante. Rețeta clasică se prepară cu bicarbonat de sodiu sau cu praf de copt. Însă gospodinele au adaptat-o și cu drojdie. Cu drojdie cred că deja le putem spune gogoși, nu mai pot fi fragede și crocante. Dar, cum toate rețetele se adaptează după bunul plac al celor care le prepară, le acceptăm sub orice formă.

Mai găsiți pe blog o altă variantă a rețetei de minciunele, cu brânză în compoziție. Este delicioasă și în această variantă.

Iar din categoria rețetelor de gogoși, vă recomand de pe blog o rețetă delicioasă de gogoși împletite. Sunt pufoase, aromate cu multă vanilie și pudrate cu zahăr pudră din belșug.

Cum preparăm aluatul pentru ciurigăi sau minciunele

Aluatul acestor delicii culinare se prepară destul de simplu, ca orice aluat fraged. Iar pentru a-și menține frăgezimea cât mai mult timp, se adaugă iaurt și bicarbonat de sodiu.

Sunt tare gustoase aceste gogoșele fragede, dar cel mai mult cuceresc prin forma lor deosebită.

Dacă și voi adorați gogoșile preparate în casă, găsiți pe blog mai multe rețete deosebite, de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de ciurigăi sau minciunele.

Ciurigăi sau minciunele decorate cu zahăr, într-un bol alb dantelat

Gătește Ciurigăi sau minciunele. Rețetă tradițională din Maramureș

Timp de preparare

40 min

Nivel

mediu

Porții

30

Ciurigăi sau minciunele decorate cu zahăr, într-un bol alb dantelat

Ingrediente

  • 500 gr făină
  • 1 ou + 2 gălbenușuri
  • un vârf de linguriță de bicarbonat
  • 125 gr unt sau untură
  • 50 gr zahăr
  • 1 plic zahăr vanilinat
  • 300 gr iaurt
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie, pentru decor.

Mod de preparare

Punem untul cu zahărul într-un bol și le amestecăm până când granulele de zahăr nu se mai simt. Adăugăm cele două gălbenușuri și oul și omogenizăm amestecul.

Dizolvăm bicarbonatul în iaurt și adăugăm acest amestec peste compoziția de mai sus. Apoi adăugăm făina amestecată cu sarea și frământăm un aluat ferm, pe care îl acoperim cu folie și îl lăsăm la odihnit 15 minute.

După acest interval de timp, întindem aluatul în foi subțiri de aproximativ 5 mm grosime, pe masa presărată cu făină. Decupăm din acestea forme de romburi. Crestăm aluatul la mijloc, pe diagonală cam de 2 cm. Apoi răsucim unul din colțurile aluatului prin crestătură, de două ori.

După ce formăm toți ciurugăii, îi prăjim în baie de ulei până când se rumenesc frumos și devin crocanți.

Îi scoatem pe prosoape de hârtie pentru a elimina din surplusul de ulei.

Apoi îi punem în boluri, presărăm zahăr pudră cu aromă de vanilie și îi servim alături de cei dragi.  Sunt delicioși atât calzi, cât și reci.

Spor și poftă bună!