Gătește Fondue de brânzeturi cu ciuperci sotate
Timp de preparare
40 min
Nivel
mediu
Porții
8
Ingrediente
- Pentru fondue de brânzeturi:
- 250 gr brânză gruyere
- 150 gr brânză cedar
- 150 gr brânză peștera
- 400 ml smântână dulce pentru gătit
- Pentru sote de ciuperci:
- 450 gr mix de ciuperci de pădure
- 1 linguriță ulei de măsline
- 1 cub mic de unt
- sare și piper
- 2-3 căței de usturoi
- oregano
- alune pentru servit
- crutoane aromate sau baghete crocante
Mod de preparare
Începem cu prepararea ciupercilor.
Curățăm bine ciupercile, iar dacă folosim congelate, le lăsăm la decongelat într-o sită. Apoi le tamponăm cu prosoape de hârtie umezite, le tăiem în bucăți mai mici și le tragem la tigaia cu puțin unt topit în ulei de măsline. Punem și puțin ulei de măsline pentru a nu se arde untul. Adăugăm și 2-3 căței de usturoi tocați rondele.
Lăsăm mixul de ciuperci să se rumenească bine, și îl asezonăm cu puțină sare și puțin piper. Apoi acoperim tigaia cu un capac pentru a se înăbuși ciupercile și a elimina apa din ele. Înainte de servire mai punem tigaia la foc iute și sotăm ciupercile așa încât să devină mai crocante. Presărăm și puțin oregano peste ele, pentru un plus de aromă.
Cum se prepară deliciosul fondue de brânzeturi
Înainte de a ne apuca să preparăm fondue, sfatul lui Vlăduț este să ne asigurăm că avem pe masă brânzeturile care se topesc perfect. Nu toate brânzeturile de pe piață pot fi folosite la prepararea unui fondue perfect!
Pentru a prepara fondue, punem smântâna într-o cragtiță, la încălzit și o lăsăm până atinge punctul de fierbere. Îndepărtăm cratița de pe foc și adăugăm imediat, brânzeturile tăiate în cuburi mici, sau date pe răzătoare. Amestecăm intens cu o spatulă de silicon până când se topesc toate brânzeturile și se formează un sos cremos și consistent.
Servim deliciosul fondue de brânzeturi cu sote de ciuperci deasupra și neapărat cu baghete crocante și aromatizate cu verdețuri uscate, dar și cu alune crocante, tocate grosier.
COMENTARII