Gătește Friptură de miel cu morcovi și sparanghel
Timp de preparare
60 min
Nivel
mediu
Porții
8
Ingrediente
- șira spinării tăiată în bucăți mici
- 2-3 linguri cu ulei de floarea soarelui pentru preparat
- Pentru marinadă:
- 50 ml ulei de măsline
- 2 linguri de muștar
- 1 ceapă galbenă
- 1 căpățână de usturoi
- frunze de coriandru
- cimbrișor
- puțin rozmarin uscat
- sare și piper
- Pentru garnitură:
- baby morcovi
- sparanghel verde
- cartofi
- 25 gr unt
- sucul de la o lămâie
- 1 linguriță cu zahăr brun
- sare și piper
Mod de preparare
Carnea se porționează frumos în bucăți mici și se așază într-o tavă de yena, încăpătoare.
Pentru marinadă, se curăță usturoiul și se toacă mărunt. Se presară cu sare și piper și se amestecă bine. Apoi, se adaugă ulei de măsline sau de floarea soarelui, muștarul, cimbru verde și frunze de coriandru tocate. Se adaugă această marinadă peste carne și se amestecă bine. Apoi se acoperă cu o folie de prospețime și se pune la frigider pentru 4-5 ore, sau de pe o zi pe alta.
După acest interval de timp, se scoate carnea din marinadă și se rumenește într-o tigaie unsă cu ulei. Se întoarce de pe o parte pe cealaltă pentru a se rumeni uniform.
După ce sigilăm bine carnea o punem înapoi în forma de yena cu uleiul în care a fost rumenită. O dăm la cuptor pentru 40-50 de minute la 175 de grade Celsius. Pe la jumătatea timpului o întoarcem de pe o parte pe cealaltă.
Morcovii și sparanghelul verde le scufundăm pentru 2-3 minute în apă clocotită în care adăugăm unt și suc de lămâie, dar și o linguriță cu zahăr brun.
Cartofii curățați și tăiați în cuburi îi fierbem natur în apă cu sare și piper, dar și puțin unt.
Este chiar delicioasă această friptură de miel cu morcovi și sparanghel, vă recomand cu drag rețeta!
COMENTARII