Rețete de bază

Orange curd. Cremă fină de portocale

Dacă iubiți aroma portocalelor în deserturi, rețeta de orange curd va fi, cu siguranță pe gustul vostru. Este rețeta uneia dintre cele mai fine și aromate creme.

Pe lângă gust, aromă și textură fină, crema cucerește și prin culoarea naturală, deosebită. Preparați-o pentru a vă convinge. Nu se prepară anevoios, iar ingredientele sunt simple și mereu la îndemână.

Crema va fi perfectă pentru umplerea torturilor, a prăjiturilor sau a deserturilor la pahar. Se poate folosi ca atare sau combinată cu mascarpone sau cu frișcă.

Rețeta se prepară asemănător cu rețeta de lemon curd, pe care am prezentat-o anterior  pe blog.  Diferența dintre cele două rețete constă în cantitățile ingredientelor. Bineînțeles că și gustul și aroma este diferită, chiar și culoarea. Ambele creme sunt absolut delicioase.

Crema fină de portocale poate fi preparată și pentru rețeta de prăjitură Fanta sau pentru rețete de cheesecake cu jeleu de portocale. Adăugăm puțină gelatină și îi oferim consistența și textura potrivită.

Ce ingrediente mai conține rețeta de orange curd

Pe lângă portocalele indispensabile acestei creme, rețeta mai conține și ouă, dar și unt. Nu conține făină sau amidon, de aceea este și foarte fină. Iar de la portocale folosim atât coaja cât și sucul.

Iar pentru a obține acea culoare deosebită și textura fină, va trebui să curățăm portocalele de pelicula albă. Acea peliculă poate influența în mod neplăcut chiar și gustul cremei.

O altă rețetă de cremă fină și aromată pe care v-o recomandăm de pe blog, este rețeta de cremă de mascarpone și lime. Este o cremă foarte aromată, preparată la rece, gata în 10 minute.

Dar mai găsiți și alte rețete de cremă pe blog, de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de orange curd.

Orange curd în două borcane, alături de portocale proaspete

Gătește Orange curd. Cremă fină de portocale

Timp de preparare

30 min

Nivel

mediu

Porții

8

Orange curd în borcan cu linguriță, alături de o ceașcă cu cafea, o zaharniță, portocale și batoane de vanilie

Ingrediente

  • 500 ml suc de portocale, proaspăt stors
  • 50 ml suc de lămâie, proaspăt stors
  • coaja de la 6 portocale
  • 2 ouă + 2 gălbenușuri
  • 200 gr zahăr
  • un praf de sare
  • 200 gr unt cu 82% grăsime.

Mod de preparare

Pentru prepararea delicioasei creme de portocale, avem nevoie de două crăticioare care să intre una în cealaltă, pentru a crea baia de aburi în care vom fierbe crema. Așezăm cratița mare pe flacăra aragazului și adăugăm apă în ea, apoi introducem a doua cratiță, dar fără să atingă apa din prima cratiță.

În cratița de deasupra adăugăm ouăle întregi, gălbenușurile, zahărul și sarea. Le amestecăm cu un tel până se omogenizează. Adăugăm coaja de portocale răzuită foarte fin și sucul de portocale. Din nou omogenizăm bine compoziția. Apoi fierbem crema de portocale – orange curd, amestecând continuu pentru aproximativ 15-20 de minute. Vom fierbe crema la foc de intensitate mică, fără a pleca de lângă ea.

Când crema se îngroașă ca o budincă, adăugăm untul tăiat în cuburi. Din nou amestecăm până când acesta se va topi și crema se va omogeniza.

Pentru a obține o cremă delicată și fină o vom trece printr-o sită deasă, într-un bol.

Punem crema în borcane de sticlă pe care le închidem cu capacele aferente și le depozităm în frigider, după răcire.

Le putem lăsa acolo 1-2 săptămâni, dacă nu le desfacem. După desfacere, consumăm crema în 2-3 zile.

Spor și poftă bună!