Mâncăruri cu carne

Șnițele de pui în trei variante

Pentru că șnițelele de pui sunt preferate de toți cei care iubesc preparatele cu carne, ne-am gândit să facem o postare cu șnițele de pui în trei variante.

Pregătim șnițele de pui foarte des și încercăm să le pregătim cât mai variat.

Cel mai mult, copiilor, le place varianta de șnițele în crustă de fulgi de porumb. Celebrele crispy de pui, sau piept de pui pane în crustă crocantă din fulgi de porumb.

Tot crustă crocantă este și cea de pesmet, o altă variantă îndrăgită. Iar dacă mai amestecăm pesmetul și cu parmezan răzuit, obținem un gust este deosebit.

Rețetă de șnițele de pui în trei variante

Pieptul de pui este cel mai potrivit pentru rețetele de șnițele. Însă mai preparăm șnițelele și din cotlet de porc – Vedeți aici rețeta.

Iar când ne dorim să facem pauză de la preparatele cu carne pregătim legume pane.

Vedeți aici o Rețeta de dovlecei pane cu mujdei de usturoi, pe care noi o adorăm.

Avem și varianta Dovlecei pane cu pesmet și parmezan.

Toate aceste variante sunt mai mult decât delicioase și foarte simplu de preparat.

Cât despre șnițelele de pui, acestea se pot prepara și la cuptor, pentru cei care nu agreează metoda prăjirii.

Șnițelele se pot servi în multe variante: cu mujdei, cu sos de iaurt, cu muștar, sau cu legume proaspete și brânzeturi.

Sunt perfecte și pentru sandvișurile de a doua zi.

* Dacă vă plac rețetele de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook a blogului. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemeni ne găsiți și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”

 

Șnițele de pui în trei variante, secționate

Gătește Șnițele de pui în trei variante

Timp de preparare

30 min

Porții

12

Șnițele de pui în trei variante pe un tocător de lemn, alături de salată și sos

Ingrediente

  • 1 kg piept de pui dezosat
  • sare și piper
  • ulei
  • Pentru compozițiile de cruste:
  • 3 ouă mari
  • sare și piper
  • 200 gr fulgi de porumb
  • 200 gr făină
  • 200 gr pesmet +50 gr parmezan
  • boia de ardei, opțional

 

Mod de preparare

Începem prin a felia pieptul de pui, nu foarte subțire. Așezăm o folie de prospețime peste feliile din piept de pui și le aplatizăm ușor așezând un tocător deasupra, sau o tavă și presând ușor cu mâinile. Nu folosim ciocanul de șnițele ca la șnițelele de porc pentru a nu strivi carnea de pui.

Condimentăm carnea pentru șnițele de pui cu sare și piper și o lăsăm la odihnit până pregătim compozițiile pentru crustă.

Punem într-un bol fulgii de porumb ușor zdrobiți. În alt bol amestecăm pesmetul cu parmezanul răzuit fin, iar în altul făina simplă.

În al patrulea bol amestecăm bine cele trei ouă cu sare, piper și, opțional, boia de ardei. Adăugăm și o lingură de făină pentru consistență.

Punem o tigaie încăpătoare la foc mediu spre mare cu ulei cât să acopere toată baza.

Trecem feliile din piept de pui mai întâi prin făina simplă, apoi prin compoziția de ouă și la final, o parte din ele prin pesmet și o parte prin fulgii de porumb.

A treia parte nu o trecem decât prin compoziția de ouă. Aceasta este de fapt metoda clasică de șnițele, cea mai des preparată.

Rumenim cele trei variante de șnițele în uleiul încins, întorcându-le de pe o parte pe cealaltă.

Importantă pentru prepararea șnițelelor este intensitatea focului care trebuie să fie mai mare pentru a se rumeni mai repede și a nu permite uleiului să se îmbibe în cruste. În tigăile speciale se pot prepara șnițelele și fără grăsime. Noi le preferăm totuși rumenite în grăsime, pentru că gustul este mult mai bun.

Acestea fiind spuse, vă dorim să aveți spor la preparat șnițele de pui în trei variante și poftă bună la savurat!

Accesați și galeria foto de mai sus, pentru a vedea și rețeta în imagini!