Dulciuri

Tort cu alune și cafea

Special preparat pentru o zi de sărbătoare, o aniversare sau pentru un weekend în familie, acest tort cu alune și cafea va cuceri instant, de la prima degustare. Este un tort la care puteți folosi albușurile rămase de la alte preparate.

De fiecare dată când vă rămân albușuri de la maioneze, sau de la aluaturi în care folosiți doar gălbenușuri, probabil vă întrebați ce puteți face cu ele. Găsiți pe blog o multitudine de rețete în care le puteți folosi, dintre care:

Rețeta de bezele

Rețetă de blat de tort din albușuri cu ciocolată

Rețetă de muffins din albușuri cu fructe uscate

Dar, pentru atunci când nu folosiți imediat albușurile rămase, puneți-le în caserole cu capac, la congelator. Puneți etichete pe caserole și scrieți câte albușuri aveți acolo. Când vă hotărâți să le folosiți, scoateți caserola din congelator și lăsați albușurile să se decongeleze la temperatura camerei. Se vor mixa la fel de bine ca atunci când sunt proaspete.

Citește și: Tort fără coacere cu ciocolată albă și fructe

Ce conține rețeta de tort cu alune și cafea

Rețeta tortului de față nu este foarte complicată, însă necesită puțină atenție foile de bezea cu alune. Dacă nu agreați alunele, puteți folosi nuci. Crema este simplă din mascarpone cu cafea solubilă, diluată cu apă fierbinte. O glazură de ciocolată clasică deasupra completează gustul și aspectul tortului.

Dacă doriți, sau dacă nu aveți, totuși, albușuri simple, puteți prepara o cremă de gălbenușuri cu cafea.

Sau puteți opta pentru orice cremă doriți. Găsiți pe blog o colecție interesantă de rețete de cremă pentru torturi și prăjituri de unde vă puteți inspira.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tort cu alune și cafea.

Tort cu alune și cafea pe un platou de sticlă cu picior

Gătește Tort cu alune și cafea

Timp de preparare

60 min

Nivel

mediu

Porții

12

Tort cu alune și cafea pe un platou de sticlă cu picior

Ingrediente

  • Pentru 5 foi de bezea cu diametrul de 18 cm:
  • 10 albușuri
  • 350 gr zahăr
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 1 vârf de linguriță cu sare
  • sucul de la 1/2 lămâie
  • 350 gr alune de pădure măcinate fin
  • 5 gr pesmet
  • Pentru crema de cafea:
  • 500 gr mascarpone
  • 150 gr zahăr pudră
  • 1 praf de sare
  • 3 lingurițe ness
  • 150 ml apă fierbinte
  • Pentru glazura de ciocolată:
  • 100 gr ciocolată amăruie
  • 75 ml frișcă lichidă, îndulcită
  • alune pentru decor

Mod de preparare

Începem cu prepararea foilor de bezea cu alune, care necesită puțin timp și răbdare.

Punem albușurile în bolul mixerului, presărăm sare peste ele și le lăsăm să atingă temperatura camerei.

Între timp, rumenim alunele la tigaie atât cât să-și degaje ușor aromele. Le lăsăm să se răcească și le măcinăm fin, apoi le amestecăm cu pesmetul clasic. Pesmetul are rolul de a desface puțin făina de alune, și de a stabiliza textura foilor de bezea.

Înainte de a începe mixarea albușurilor pregătim o hârtie de copt pe care desenăm cercuri cu diametrul de 18 cm. Încap  2-3 cercuri. Așezăm foaia de copt în tavă, cu partea desenată în jos. Pornim cuptorul la 170 de grade cu ventilație.

Acum începem să mixăm albușurile până când devin cristaline. Adăugăm, treptat, zahărul, alternând cu sucul de lămâie. Când obținem o bezea fermă scoatem mixerul și folosim un tel sau o spatulă. Adăugăm, treptat, amestecul de alune cu pesmet, încorporându-l în bezea cu mișcări circulare, de jos în sus.

Împărțim bezeaua cu alune în cinci părți aproximativ egale. Întindem fiecare parte în interiorul cercurilor de pe hârtia de copt. Coacem foile de bezea la 170 de grade, pentru aproximativ 25 de minute. Se pot coace toate cele 5 foi, în două tăvi așezate pe treptele de la mijlocul cuptorului. Însă, dacă nu aveți siguranța coacerii uniforme, a foilor, coaceți-le pe rând.

Lăsăm foile de bezea cu alune să se răcească și pregătim crema de cafea cu mascarpone.

Încălzim apa și diluăm cafeaua solubilă. O lăsăm să se răcească. Punem mascarponele în bolul mixerului și îl mixăm în timp ce adăugăm treptat zahărul pudră. Apoi adăugăm cafeaua și mixăm în continuare pentru omogenizare. Punem crema la rece până când se răcesc și foile de bezea.

Cu ajutorul unui posh cu dui stelat așezăm frumos crema între foile de bezea. Oprim puțină cremă și pentru decor.

Pentru glazura de ciocolată punem frișca la încălzit și adăugăm ciocolata ruptă. Stingem focul și amestecăm intens până când ciocolata este topită. Lăsăm glazura să se tempereze ușor, apoi o întindem peste ultima foaie de bezea. Lăsăm minunatul tort cu alune și cafea la rece pentru 2-3 ore, sau chiar de pe o zi pe alta. Îl decorăm cu crema oprită și cu câteva alune, apoi îl putem porționa și servi cu mare poftă.

Să vă fie de folos!