Dulciuri

Tort cu aromă intensă de lămâie

Dacă v-ați plictisit de gustul torturilor cu creme de ciocolată, vă invit să încercați o rețetă de tort cu aromă intensă de lămâie. Este un tort absolut delicios și foarte aromat.

Aroma de lămâie este una deosebită, atât în cremele de torturi și prăjituri cât și în blaturi. Îți lasă o senzație minunată de răcoare, de prospețime.

Preparăm foarte des crema de lămâie, în special vara, pentru diferite rețete de deserturi. Vedeți aici și rețeta clasică pentru crema de lămâie.

Și mai găsiți pe blog o rețetă de cremă combinată din lămâie și ananas. Este o cremă fină și delicată pe care o puteți servi și simplă, dar și inclusă în prăjituri.

Astfel de creme se combină perfect și cu blaturi de tort simple, din pandișpan, dar și cu blaturi de cacao sau de ciocolată.

Vedeți aici și o rețetă de blat umed de tort cu ciocolată.

Cum se prepară rețeta de tort cu aromă intensă de lămâie

 

Pentru prepararea acestui tort folosim albușurile de ouă la blatul tortului, iar gălbenușurile la cremă. Aroma de lămâie se va găsi și în siropul cu care trampăm blatul, dar și în cremă. Iar pentru a echilibra gusturile, mai adăugăm și o cremă de mascarpone cu frișcă, cu care îmbrăcăm tortul.

Nu este o rețetă complicată, dar necesită mai mult timp de preparare a elementelor ce compun tortul.

Dacă doriți mai multe rețete de tort, găsiți pe blog o colecție de unde vă puteți inspira. Tastați cuvântul ”tort” în caseta de căutare pentru a le descoperi.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. 

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tort cu aromă intensă de lămâie.

Tort cu aromă intensă de lămâie porționat pe platou, alături de două pahare cu suc și o farfurie cu felii de lămâie

Gătește Tort cu aromă intensă de lămâie

Timp de preparare

60 min

Nivel

mediu

Porții

16-20

Tort cu aromă intensă de lămâie porționat pe platou, alături de două pahare cu suc și o farfurie cu felii de lămâie

Ingrediente

  • Pentru două blaturi de tort cu diametrul de 26 cm:
  • 8 albușuri de mărime medie
  • 225 gr de zahăr
  • 1 praf de sare
  • coaja și sucul de la o lămâie
  • 150 gr de făină.
  • Pentru crema de lămâie:
  • 8 gălbenușuri
  • 200 gr de zahăr
  • coaja și sucul de la o lămâie
  • 750 ml de lapte
  • 50 gr amidon
  • 20 gr făină
  • 250 gr unt cu 82% grăsime
  • 1 praf de sare
  • Pentru crema de masarpone:
  • 250 gr mascarpone
  • 200 ml frișcă lichidă, îndulcită
  • 1 praf de sare
  • Pentru decor:
  • felii de lămâie confiate
  • coajă de lime
  • fulgi de migdale

Mod de preparare

Începem cu prepararea blatului de tort din albușuri pe care îl vom lăsa câteva ore la relaxat după răcire, pentru a se secționa mai bine. Între timp preparăm cremele.

Cum preparăm blat de tort din albușuri pentru tort cu aromă intensă de lămâie

Pentru prepararea blatului de tort mai întâi pornim cuptorul la 180 de grade Celsius. Apoi presărăm un praf de sare peste albușurile ținute la temperatura camerei și le mixăm până când devin spumoase. Adăugăm puțin câte puțin din zahăr, alternând cu sucul de lămâie și mixăm în continuare până când bezeaua devine fermă. Adăugăm treptat făina, și o încorporăm în bezea cu o spatulă.

Împărțim compoziția în două și coacem două blaturi de tort cu diametrul de 26 cm, în tava tapetată cu hârtie de copt. După răcire, secționăm fiecare blat în două părți.

Putem să coacem un singur blat și să-l secționăm în 3 sau patru părți.

Cum preparăm crema de lămâie și crema de mascarpone cu frișcă

Pentru crema de lămâie punem gălbenușurile într-un vas și presărăm sare peste ele. Adăugăm și coaja de lămâie răzuită fin. Le amestecăm bine pentru 2-3 minute așa, pentru a li se intensifica culoarea.

Apoi adăugăm zahărul, măcinat, și transformăm în zahăr pudră. Mixăm energic compoziția de gălbenușuri cu zahărul, până devin spumoase. Apoi, adăugăm amidonul amestecat cu făina și laptele rece și omogenizăm compoziția. Restul de lapte îl adăugăm fierbinte, amestecând intens pentru omogenizare.

Punem vasul cu crema la foc mic spre mediu. Fierbem crema de lămâie amestecând continuu până se îngroașă ca o budincă. Apoi stingem focul, acoperim crema cu folie alimentară, la contact și o lăsăm să se răcească.

După răcire, încorporăm în cremă untul moale, ținut la temperatura camerei și zeama de lămâie, folosind mixerul.

Dăm crema la rece înainte de a o folosi la tort.

Pentru crema de mascarpone cu frișcă, amestecăm într-un bol mai întâi frișca lichidă până când capătă consistență, dar nu devine fermă. Apoi adăugăm mascarponele și amestecăm energic până când obținem o compoziție cremoasă. Punem crema de mascarpone cu frișcă la rece până când decorăm tortul.

Cum montăm și decorăm deliciosul tort cu aromă intensă de lămâie

Împărțim crema de lămâie în trei părți egale pe care le întindem între blaturile de tort. Deasupra tortului și pe laterale întindem crema de mascarpone cu frișcă.

De jur împrejurul tortului aplicăm fulgi de migdale.

Oprim puțină cremă de mascarpone și creăm din ea mici aveline deasupra tortului. Peste acestea așezăm felii subțiri de lămâie, confiate și coji subțiri de lime.

Dăm tortul la rece pentru cel puțin 5-6 ore, sau de pe o zi pe cealaltă pentru a se hidrata bine blaturile și a se putea porționa frumos tortul.

Este delicios și foarte aromat, încercați-l și vă veți convinge.