Dulciuri

Prăjitura cu gem și aluat ras

Prăjitura cu gem și aluat ras este prăjitura la care poftesc de câte ori pregătesc gemul de prune.

Și cum am făcut prima rundă de gem, nu am mai stat pe gânduri și l-am testat în această minunată prăjitură.

Rețeta este una veche, din caietul îngălbenit de vreme. Era prăjitura cu care mulți dintre noi au crescut. O făcea mama și bunica și am preluat-o și noi. Se mai găsește și sub denumirea de ”Prăjitura râioasă”, sau ”Blănița mielului”.  Ultima denumire i-a fost dată pentru că o preparau gospodinele la Sărbătoarea Sfintelor Paști.

Oricum i s-ar spune este delicioasă și ușor de preparat. Are un blat fraged, aromat cu vanilie, un strat de gem cu nuci și bezea, acoperit de aluat răzuit.

Rețeta de Prăjitura cu gem și aluat ras

Este o prăjitură simplă, cu ingrediente puține și la îndemâna oricui. Merge foarte bine servită dimineața, cu un ceai bun, un iaurt, sau lângă cafea. Se poate prepara mai puțin dulce și servi la mic dejun.

Merge preparată și în varianta de post, în curând o să aduc rețeta.

În plin sezon al fructelor de vară gustoase și suculente, chiar merită să pregătești celor dragi deserturi care să le conțină în cremă sau aluat. Din seria celor mai apreciate și delicioase preparate dulci de sezon, îți propunem să testezi o prăjitură cu vișine și iaurt.

Tot din categoria rețetelor de prăjituri cu gem, vă mai recomand și:

 Prăjitura Figaro

 Prajitura Greta Garbo sau Jerbo

Prăjitura cu foaie sfărâmată sau Prăjitura Katy

Dar mai găsiți pe blog și altele, la fel de simple și delicioase.

* Nu uitați că vă aștept zilnic și pe pagina de facebook a blogului cu multe rețete, idei noi și multe alte noutăți.

*De asemenea, va puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel,unde veți putea încarca fotografiile voastre cu preparate de pe blog, vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

 

Prăjitura cu gem și aluat ras

Gătește Prăjitura cu gem și aluat ras

Timp de preparare

40 min

Nivel

mediu

Porții

24

Prăjitura cu gem și aluat ras

Ingrediente

  • Pentru aluat( 28/40 cm dimensiuni tavă):
  • 4 gălbenușuri de ouă medii
  • 250 g unt(82%)
  • 150 g zahăr
  • 25 g zahăr vanilat
  • 1 lingură iaurt
  • 1 plic praf de copt
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
  • un praf sare
  • 550-600 gr făină
  • Pentru bezea:
  • 4 albușuri de ouă
  • 2-3 linguri zahăr
  • 150 gr miez de nucă
  • un praf sare
  • În plus:
  • 750 gr gem de prune
  • 1 linguriță scorțișoară
  • 25-30 g zahăr pudră, cu aromă de vanilie

Mod de preparare

Pentru aluatul fraged se amestecă gălbenușurile cu zahărul, măcinat, în prealabil, un praf de sare și untul moale, la temperatura camerei.

Bicarbonatul se stinge în iaurt și se adaugă în compoziție.

Se încorporează, treptat, făina amestecată cu praful de copt rezultând un aluat ușor ferm, tocmai bun de întins.

Se ia 1/4 din aluat și se mai adaugă aproximativ 50 de grame de făină. Se pune într-o pungă și se dă la congelator pentru 15-20 de minute.

Între timp, se întinde aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt și se înțeapă din loc în loc.

Se mixează albușurile spumă, presărate cu puțină sare, apoi se adaugă puțin zahăr, doar cât să capete bezeaua consistență, dar și în funcție de cât de dulce este gemul de prune.

Se adaugă nuca măcinată nu foarte fin, gemul de prune și scorțișoara.

În multe rețete ouăle se pun întregi în blat și nu se folosește bezea. Sunt mai simple așa, dar eu prefer varianta cu bezea amestecată cu nuci și gem.

Peste aluatul întins în tavă adăugăm gemul de prune amestecat cu bezea și nuci, iar deasupra răzuim aluatul de la congelator.

Coacem Prăjitura cu gem și aluat ras pentru 35-40 de minute la 180 de grade, în cuptorul încălzit, în prealabil.

O lăsăm să se tempereze, o pudrăm cu zahăr și o servim cu mare poftă, alături de cei dragi.

Să vă fie de folos!