Dulciuri

Eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă

Pentru că ne plac eclerele de casă, obișnuim să le preparăm în mai multe moduri, iar de data aceasta ne-am gândit la o rețetă de eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă.

Crema de cocos este și delicioasă și foarte aromată, se combină perfect cu cojile de eclere, crocante.

Eclerele sunt printre cele mai populare deserturi, la care ne gândim atunci când dorim diversitate pe un platou festiv. Cuceresc în primul rând prin aspectul simetric și elegant, iar gustul este pe măsura aspectului. Rețeta eclerelor aparține bucătăriei franceze, bucătărie cu cele mai rafinate și delicate rețete de deserturi.

De la ei avem și rețeta de savarine, dar și pe cea de macarons, alte deserturi foarte elegante și extrem de delicioase. Mai amintim și rețeta de millefeuille, dar și mult îndrăgitele croissante cu unt.

Descoperiți aici și rețeta de millefeuille cu cremă de vanilie și zmeură. Este un desert destul de ușor de preparat, care are la bază mai multe foi de aluat fraged, umplute cu cremă.

Iar din categoria rețetelor de eclere, mai găsiți pe blog și rețeta de eclere cu cremă patiseră și glazură de ciocolată.

Cum preparăm rețeta de eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă

Aluatul pentru eclere este același aluat opărit pe care îl preparăm și pentru choux-uri, profiterole sau pentru churros.

Iar crema de cocos o preparăm cu smântână pentru frișcă, ciocolată albă și fulgi de cocos. Este o cremă foarte gustoasă și aromată, dar și foarte consistentă.

Această cremă o preparăm și pentru alte prăjituri sau torturi.

Vedeți aici și o rețetă mai simplă de cremă de mascarpone cu nucă de cocos. Dar mai găsiți pe blog și alte rețete de creme pentru torturi și prăjituri, de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă.

Două eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă, unul secționat

Gătește Eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă

Timp de preparare

60 min

Nivel

complex

Porții

20-25

Două eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă pe o farfurie albă

Ingrediente

  • Pentru aluat opărit:
  • 200 ml apă
  • 100 gr unt cu 82% grăsime
  • un vârf de linguriță cu sare
  • 150 gr făină
  • 4 ouă medii
  • 1 praf de sare.
  • Pentru crema de cocos și decor:
  • 250 ml smântână pentru frișcă (35% grăsime)
  • 200 gr ciocolată albă
  • 250 gr fulgi de cocos
  • 250 gr mascarpone
  • un praf de sare.

Mod de preparare

Începem cu prepararea aluatului opărit pentru cojile eclerelor. Acesta se prepară în mai multe etape.

Într-o crăticioară adăugăm apa, un praf de sare și untul. Așezăm crăticioara pe flacăra aragazului și o lăsăm până la topirea untului. Apoi, reducem intensitatea focului la minimum și adăugăm toată făina odată.

Cu o spatulă amestecăm energic până când făina absoarbe tot lichidul și obținem un aluat omogen. Dăm crăticioara deoparte de pe foc și transferăm aluatul într-un bol rece,  pentru a se răci mai rapid. Apoi încorporăm în aluatul răcit, unul câte unul, cele patru ouă. Punem bolul cu aluatul la rece pentru 30 de minute.

Încălzim cuptorul la 200 de grade Celsius și punem hârtie de copt în cea mai mare tavă a cuptorului. Folosim un săculeț de decorat cu dui stelat și formăm eclerele în tavă, la distanțe de 2-3 cm unele față de altele.

Introducem tava la cuptor și coacem cojile pentru eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă timp de 15 minute, la 200 de grade Celsius. Apoi reducem temperatura la 180 de grade Celsius și mai coacem cojile  pentru alte 25-30 de minute la 180 de grade. Nu deschidem ușa cuptorului decât după expirarea timpului.

Pentru a prepara crema, punem smântâna lichidă la încălzit și topim ciocolata albă în ea. Dăm deoparte din compoziție 2-3 linguri, pentru a decora eclerele. Restul compoziției o lăsăm la răcit, apoi o amestecăm cu mascarpone și nuca de cocos. Dăm deoparte 50 gr și din nuca de cocos, tot pentru decor.

Cu ajutorul săculețului cu dui pentru decorat, umplem și cojile de eclere cu crema de cocos.

Glazurăm fiecare ecler cu crema de ciocolată albă, oprită și presărăm nucă de cocos pe deasupra.

După umplere și decorare, așezăm delicioasele eclere cu cremă de cocos pe platouri și le lăsăm la loc răcoros pentru câteva ore. În acest interval de timp se vor înmuia cojile și ne vom bucura de gustul eclerelor.

Spor și poftă bună!