Mâncăruri cu carne

Dovleac umplut cu carne și orez, gratinat cu mozzarella

Printre rețetele cu dovleac, pe care ți-ai propus să le prepari în acest sezon, strecoară și rețeta de dovleac umplut cu carne și orez, gratinat cu mozzarella. Este o rețetă spectaculoasă, ideală pentru o masă deosebită în familie sau pentru mese festive.

Dovleacul chiar este alimentul vedetă al toamnei și sezonului rece. Îl putem folosi în bucătărie la absolut toate categoriile de rețete culinare. Cel mai frecvent îl preparăm copt. Ne răsfățăm cu el ca și desert, simplu sau glazurat cu miere.

Dar din dovleacul copt putem prepara o mulțime de alte rețete: supe cremă, salate, aluaturi sau creme pentru deserturi. Mai putem folosi dovleacul și fiert sau răzuit și caramelizat.

Una dintre rețetele cu dovleac foarte apreciată de pe blog este rețeta de gogoși cu dovleac și iaurt. Gogoșile au o textură moale și pufoasă, un gust subtil de dovleac și o aromă intensă de scorțișoară. Se prepară simplu și ușor, precum clasicele gogoși cu iaurt care se toarnă cu lingura în uleiul încins.

Iar în varianta sărată poți încerca de pe blog rețeta de dovleac cu cartofi și brânză feta, la cuptor. Foarte bine au mers cele trei ingrediente, combinate în același preparat. Este o rețetă de garnitură foarte gustoasă și consistentă. Mai punem o salată alături, sau chiar o friptură și masa este asigurată.

Mai poți încerca și rețeta de dovleac copt picant, cu usturoi și alte condimente. Preparat în acest mod miezul dovleacului va fi plăcut aromat. Este ideal de servit atât simplu, cât și transformat în piure sau supă cremă.

Despre rețeta de dovleac umplut cu carne și orez

Această rețetă aduce la masă o combinație de arome naturale și texturi delicioase. Dovleacul, copt lent, capătă o dulceață subtilă, iar umplutura de orez, carne și legume completează perfect gustul cu o notă sărată și ușor condimentată.

Preparatul este un adevărat festin, cu o combinație perfectă de arome și texturi! Mozzarella topită și gratinată adaugă un aspect și un gust irezistibil.

Rețeta poate fi adaptată și cu alte legume sau condimente preferate, pentru a o personaliza după gustul tău.

Mai găsești pe blog și alte rețete interesante cu dovleac, atât dulci cât și sărate, de unde te poți inspira.

Iar dacă te regăsești în gustul rețetelor de pe acest blog, te aștept zilnic și pe pagina de facebook. Vei găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, te poți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo vei putea încărca fotografiile proprii cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne mai poți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmărește mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de dovleac umplut cu carne și orez.

Dovleac umplut cu carne și orez, gratinat cu mozzarella, secționat pe o farfurie rustică, alături de o felie de dovleac, crenguțe de cimbru și capacul dovleacului

Gătește Dovleac umplut cu carne și orez, gratinat cu mozzarella

Timp de preparare

90 min

Nivel

mediu

Porții

8

Dovleac umplut cu carne și orez, gratinat cu mozzarella, secționat pe o farfurie rustică, alături de o felie de dovleac și capacul dovleacului

Ingrediente

  • 1 dovleac plăcintar de mărime medie (aprox. 3-4 kg)
  • 300 g carne tocată (vită, porc sau mixtă)
  • 100 g orez cu bob lung
  • 1 ceapă mare, tocată mărunt
  • 1 morcov, ras pe răzătoarea mare
  • 1 ardei gras roșu, tăiat cubulețe
  • 2 căței de usturoi, tocați fin
  • 150 g ciuperci champignon, tocate
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 linguriță de sare
  • ½ linguriță piper negru măcinat
  • crenguțe de cimbru proaspăt
  • 1 linguriță boia dulce (sau iute, dacă preferi)
  • 1 conservă de roșii cubulețe (400 g)
  • 200 g mozzarella răzuită
  • 1 lingură pătrunjel proaspăt.

Mod de preparare

Pregătirea dovleacului.

Spală dovleacul și taie capacul. Curăță interiorul de semințe și fibre, lăsând pereții dovleacului groși de aproximativ 2 cm.

Pregătirea umpluturii:

Într-o tigaie, încinge uleiul de măsline și călește ceapa până devine aurie. Adaugă usturoiul, morcovul, ardeiul și ciupercile. Gătește 5-7 minute, până când legumele se înmoaie.

Pune carnea tocată în tigaie și gătește până se rumenește uniform. Condimentează cu sare, piper, cimbru și boia.

Adaugă orezul spălat și conservă de roșii. Amestecă bine și gătește la foc mic 10-12 minute, până când orezul absoarbe lichidul. Amestecul trebuie să rămână ușor umed.

Umple dovleacul cu compoziția de carne, orez și legume, presând ușor pentru a umple bine. Pune capacul dovleacului deasupra

Așază dovleacul într-un vas termorezistent. Adaugă o ceașcă de apă sau supă de legume în jurul dovleacului pentru a preveni uscarea.

Acoperă dovleacul cu folie de aluminiu și coace-l în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 1 oră și 15 minute.

Îndepărtează folia de aluminiu și capacul dovleacului. Presară mozzarella răzuită pe umplutură și lasă dovleacul în cuptor pentru încă 10-15 minute, până când brânza devine aurie și ușor crocantă.

Lasă dovleacul să se răcească 10 minute înainte de a-l tăia. Decorează cu pătrunjel proaspăt și servește-l cald, tăiat în felii generoase.

Spor și poftă bună!