Pește

File de macrou în sos cu usturoi

Pentru una dintre mesele principale din weekend, am pregătit o rețetă de file de macrou în sos cu usturoi.

Ne place macroul pentru că este la îndemână, dar este și gustos. Și ne place în mod deosebit fileul de macrou. Este deja porționat, deci economisim și timp.  Îl pregătim de cele mai multe ori pane, ca în rețeta de somon pane în crustă de muștar.

Dar și simplu, prăjit sau pe grătar este chiar gustos, servit cu mujdei și mămăliguță.

Dintre preparatele cu pește, mai îndrăgim și saramura de pește, dar și plachie de pește.

Toate sunt delicioase, mai ales în perioadele de post cu dezlegare la pește.

Rețeta File de macrou în sos cu usturoi

Ca și sos pentru rețeta de față am optat pentru un sos cu mult praz și suc de roșii. A ieșit grozav de bun, mai ales că am adăugat și usturoi.

Însă în lipsa prazului se poate prepara un sos cu multă ceapă și usturoi. Iese la fel de gustos și foarte dens.

Noi în sezonul rece folosim foarte mult prazul la diverse mâncăruri. Are un gust aparte, ușor picant și dulceag. Și este plin de proprietăți benefice pentru sănătatea organismului.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare al rețetei. Dați click și pe galeria foto pentru a vedea rețeta în imagini din timpul preparării.

* Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

 

File de macrou în sos cu usturoi și mămăliguță

Gătește File de macrou în sos cu usturoi

Timp de preparare

60 min

Nivel

mediu

Porții

8

File de macrou în sos cu usturoi și mămăliguță

Ingrediente

  • 500 gr file de macrou
  • sare
  • ulei
  • făină
  • Pentru sos:
  • 2 fire de praz
  • 3 căței de usturoi
  • ulei
  • 400 ml suc de roșii
  • busuioc uscat
  • cimbru uscat
  • boia de ardei dulce
  • sare
  • 1 linguriță de zahăr
  • pătrunjel verde

Mod de preparare

Cum preparăm rețeta File de macrou în sos cu usturoi.

Mai întâi lăsăm fileul de macrou într-o sită, la decongelat. Apoi, cu o pensetă îndepărtăm toate oasele.

Punem o tigaie cu puțin ulei la încins. Presărăm sare peste fileurile de macrou și pe o parte și pe cealaltă.

Le trecem ușor prin făină și le rumenim în uleiul încins, la foc mediu spre mare. Le întoarcem de pe o parte pe cealaltă. Apoi le scoatem pe prosoape de hârtie absorbante.

Între timp, pregătim sosul.

Punem aproximativ 30 ml de ulei la încins și adăugăm prazul tocat rondele. Amestecăm până când prazul începe să se pătrundă, apoi adăugăm o ceașcă de cafea cu apă. Acoperim vasul și lăsăm prazul să se înăbușe 7-8 minute.

Adăugăm sucul de roșii și îl amestecăm bine cu prazul. După 2-3 minute de fierbere, adăugăm 2 căței de usturoi răzuiți, cimbru și busuioc și boia de ardei.

Potrivim, apoi gustul cu sare și adăugăm puțin zahăr pentru a regla aciditatea ingredientelor. Putem adăuga și din uleiul în care am prăjit peștele, pentru un plus de gust.

Când sosul este fiert, îl punem într-o tavă împreună cu fileurile de macrou. Adăugăm și un cățel de usturoi tocat rondele. Dăm tava la cuptor pentru 10-12 minute, la 180 de grade, pentru a se întrepătrunde aromele.

Servim peștele cu sos, presărat cu pătrunjel verde, alături de o felie de mămăliguță caldă.

Spor și poftă bună!