Dulciuri

Prăjituri cu pere în vase ramekin

Dintre roadele bogate ale toamnei perele pot fi vedete în diverse rețete de prăjituri după cum puteți vedea în rețeta de prăjituri cu pere în vase ramekin. Perele sunt fructe ușor zemoase și aromate, dau gust bun preparatelor, dar și aspect plăcut.

Pot fi adăugate în aluaturi, întregi, doar decojite, sau pot fi tăiate în cuburi mici, așa cum puteți vedea în rețeta de prăjitură cu pere și ciocolată. Foarte frumos s-au dispus perele tăiate în bucăți mici în aluatul brun al prăjiturii.

O altă combinație perfectă pentru o prăjitură din aceeași categorie, este combinația de brânză cu pere. Iar dacă mai are și aromă de vanilie, deliciul este complet.

Sunt foarte apreciate prăjiturile cu fructe, în orice combinație și în orice sezon. Nu sunt necesare, neapărat, fructe proaspete, sunt ideale și cele din compot, sau congelate. Un exemplu de prăjitură delicioasă, cu multe fructe și foarte ușor de preparat, îl puteți descoperi în rețeta de prăjitură fără coacere cu iaurt și fructe de pădure.

Rețetă de prăjituri cu pere în vase ramekin

Pentru rețeta de față, ideea de a prepara prăjiturile în vase ramekin este mai mult decât perfectă, mai ales atunci când avem prieteni în vizită. Fiecare se poate delecta cu porția sa, direct din vasul ramekin. Puțin sos de ciocolată adăugat peste pere, sau un sos delicios de vanilie le-ar desăvârși complet gustul.

Găsiți pe blog mai multe rețete de creme și sosuri pentru prăjituri, la secțiunea ”Rețete de bază”.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Foto credit

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de prăjituri cu pere în vase ramekin.

6 vase ramekin cu prăjituri cu pere, pe un platou negru

Gătește Prăjituri cu pere în vase ramekin

Timp de preparare

40 min

Nivel

mediu

Porții

6

Prăjitură cu pară și sos de ciocolată, în vas ramekin

Ingrediente

  • Pentru 6 vase ramekin cu diametrul de 12 cm:
  • 2 ouă
  • 200 gr zahăr
  • 200 gr unt cu 82 % grăsime
  • 200 gr smântână cu 30% grăsime
  • 400 gr făină
  • 30 gr cacao
  • 10 gr  praf de copt
  • un praf de sare
  • 6 pere
  • sucul de la o lămâie
  • puțin unt pentru uns formele de copt

Mod de preparare

Începem cu pregătirea perelor pe care le curățăm de coajă, păstrându-le codițele. Le tăiem puțin din capăt pentru a le putea așeza frumos în vase. Apoi le adăugăm în apă rece cu zeamă de lămâie pentru a nu oxida și a se păstra ușor tari în timpul coacerii.

Le lăsăm în apa cu zeamă de lămâie până pregătim aluatul. Pornim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Pentru aluat, mixăm untul moale cu zahărul până devine spumos. Adăugăm ouăle și un praf de sare și omogenizăm compoziția. Adăugăm smântâna și din nou omogenizăm. Apoi adăugăm făina amestecată cu praful de copt și cacaua. Amestecăm intens până obținem un aluat omogen pe care îl punem în vasele ramekin unse cu unt. Avem grijă să fie umplute pe jumătate vasele, nu mai mult, pentru a avea loc și perele și a avea unde să se dezvolte aluatul în timpul coacerii. Scurgem bine perele și punem câte una în fiecare vas, la mijlocul aluatului.

Coacem delicioasele prăjituri cu pere în vase ramekin pentru 30-35 de minute, la 180 de grade. Le lăsăm să se răcească bine în vase, apoi le putem secționa și transfera pe farfurii. Sau, se pot servi direct din vase.

Pentru un plus de gust, le putem glazura cu ciocolată, sau le putem servi cu un sos de vanilie, de lămâie, etc.

Spor și poftă bună!