Dulciuri

Ruladă cu ciocolată albă și vișine

Prăjiturile sub formă de ruladă  sunt o încântare atât pentru papile cât și pentru priviri, mai ales dacă folosim contraste de culori între straturi. Un exemplu  vi-l prezentăm în rețeta de ruladă cu ciocolată albă și vișine. Foaia de cacao s-a combinat armonios cu crema de ciocolată albă cu mascarpone și vișinele.

Vișinele pot fi înlocuite și cu zmeură, căpșuni sau alte fructe frumos colorate.

O altă rețetă de ruladă de pe blog, pe care ar trebui s-o preparați măcar odată, este rețeta de ruladă Pavlova cu mascarpone și fructe. Foaia de bezea dulce se completează perfect cu crema de mascarpone și gustul acrișor al fructelor.

Iar pentru un platou cu prăjituri festive, vă recomand să preparați această minunată ruladă bicoloră cu vanilie și căpșuni. Chiar dacă necesită puțină răbdare pentru realizarea foii de ruladă în două culori, merită din plin efortul.

Cum se prepară rețeta de ruladă cu ciocolată albă și vișine

 

Pentru rulada din rețeta actuală preparăm o foaie de pandișpan cu cacao. Crema o preparăm din ciocolată albă cu mascarpone și aromă la alegere. Noi am optat pentru vanilie, iar foaia de ruladă am aromatizat-o cu rom. Vișine merg adăugate fie din compot, din dulceață, sau de la congelator, iar în sezon, o mai preparăm odată și cu vișine proaspete. O decorăm cu rulouri de ciocolată neagră și roz pe care le găsim în magazinele de specialitate.

Rulada este perfectă pentru a fi preparată și pentru zilele de Valentine’s Day, ziua de Dragobete, 1 Martie sau 8 Martie. Are culorile specifice acestor sărbători.

Iar dacă mai doriți rețete de ruladă delicioase și aspectuoase, dați o căutare pe blog și descoperiți o colecție interesantă de rețete. Tastați cuvântul ”ruladă” în caseta de căutare și le descoperiți.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de ruladă cu ciocolată albă și vișine.

Ruladă cu ciocolată albă și vișine pe un platou alb, alături de o porție de ruladă pe farfurie și un cuțit

Gătește Ruladă cu ciocolată albă și vișine

Timp de preparare

35 min

Nivel

mediu

Porții

16

Ruladă cu ciocolată albă și vișine pe un platou alb, alături de o porție de ruladă pe farfurie și un cuțit

Ingrediente

  • Pentru foaie de ruladă de 24/42 cm:
  • 5 ouă medii
  • 100 gr făină
  • 25 gr cacao
  • 125 gr zahăr
  • 50 ml ulei
  • un praf de sare
  • 20 ml esență de rom
  • Pentru cremă:
  • 250 gr mascarpone
  • 250 ml smântână pentru frișcă (35% grăsime)
  • 200 gr ciocolată albă
  • 50 gr zahăr pudră cu aromă de vanilie
  • un praf de sare
  • 200 gr vișine congelate
  • rulouri de ciocolată pentru decor

Mod de preparare

Începem prin a aduce pe masa de lucru toate ingredientele necesare aluatului pentru foaia de ruladă.

Apoi, separăm albușurile de gălbenușuri și le lăsăm minim 15 minute la temperatura camerei. Presărăm puțină sare peste albușuri. Iar înainte de a începe să amestecăm ingredientele, pornim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Adăugăm peste gălbenușuri jumătate din cantitatea de zahăr. Le amestecăm până când devin spumoase și granulele de zahăr nu se mai simt. Adăugăm uleiul și esența și omogenizăm compoziția. Apoi, adăugăm, treptat, făina cernută împreună cu pudra de cacao.

Batem albușurile cu telul sau cu mixerul, până când devin cristaline. Adăugăm treptat, cealaltă jumătate din cantitatea de zahăr, amestecând intens până când le transformăm într-o bezea fermă.  Amestecăm bezeaua de albușuri cu compoziția de gălbenușuri. Folosim o spatulă pentru amestecarea celor două compoziții, pentru a obține un aluat aerat.

Întindem aluatul pentru foaia de ruladă cu cacao în tava tapetată cu hârtie de copt. Punem tava în cuptor și coacem foaia de ruladă pentru 20-25 de minute la 180 de grade.

Umezim un ștergar curat de bucătărie, dar îl stoarcem bine și îl așezăm pe masă. Răsturnăm foaia de ruladă coaptă pe el și o rulăm în ștergar, împreună cu hârtia de copt. Lăsăm foaia de ruladă să se răcească în ștergar, apoi o  desfacem și îndepărtăm ușor hârtia de copt

Pentru a prepara crema de ciocolată albă cu mascarpone, mai întâi topim ciocolata la bain marie în 100 ml de smântână lichidă. O lăsăm să se răcească și o amestecăm cu mascarponele. Restul de smântână lichidă o mixăm împreună cu 25 gr de zahăr pudră până obținem o frișcă fermă. Încorporăm frișca în crema de ciocolată albă cu mascarpone, răcită. Adăugăm și un praf de sare pentru a intensifica gustul cremei.

Vișinele decongelate le lăsăm să se scurgă și le amestecăm cu 25 gr de zahăr pudră.

Dăm deoparte 3-4 linguri din crema de ciocolată albă, iar restul o întindem peste foaia de ruladă. Așezăm vișinele la unul din capete și rulăm foaia strâns, pornind de la capătul cu vișine. O  împachetăm în hârtia de copt și o dăm la rece pentru o oră.

Apoi decorăm rulada cu crema oprită și rulourile de ciocolată frumos colorate. O porționăm frumos și o putem savura alături de cei dragi.