Gătește Supă cremă de usturoi cu bacon și crutoane
Timp de preparare
40 min
Porții
8
Ingrediente
- Pentru prepararea supei:
- 5 căpățâni mari de usturoi
- 1 fir de praz
- 1 lingură de ulei
- 100 gr unt
- 100 gr făină
- 2 litri supă de legume
- 400 ml smântână de gătit
- sare și piper după gust
- 1/4 linguriță de nucșoară
- Pentru servit:
- pâine integrală
- usturoi
- ulei de măsline
- felii subțiri de bacon
Mod de preparare
Mai întâi pregătim usturoiul. Tăiem câte un mic capac de la căpățânile de usturoi, le așezăm într-o tavă și le stropim cu puțin ulei. Le dăm la cuptor, la 220 de grade pentru 12-15 minute. Îl curățăm cât încă este fierbinte.
Între timp, ne ocupăm de restul ingredientelor. Preparăm rapid o supă de legume, dacă nu avem. Noi folosim cuburi de supă concentrată, preparate anterior și păstrate la congelator. Punem apă la fiert și adăugăm 4-5 cuburi în ea.
Punem untul la topit, în alt vas. Când este topit, adăugăm făina și amestecăm intens până când făina absoarbe tot untul. Diluăm amestecul cu puțină supă fierbinte. Adăugăm sare și piper, dar și nucșoară, ca la rețeta de sos bechamel.
Tocăm prazul mărunt și îl punem la călit în puțin ulei. Când usturoiul este copt, îl curățăm și îl adăugăm peste prazul ușor pătruns. Amestecăm ingredientele, apoi adăugăm sosul bechamel. Adăugăm și restul de supă fierbinte și amestecăm intens pentru a se desface bine făina. Lăsăm supa cremă de usturoi să fiarbă 10 minute, până când devine consistentă. Adăugăm apoi smântâna lichidă, iar spre final, un cățel de usturoi răzuit.
Între timp, ne ocupăm și de bacon și de crutoanele de pâine.
Feliile de bacon le rumenim bine pe ambele părți într-o tigaie încinsă, unsă ușor cu ulei.
Pâinea o tăiem în cuburi mici pe care le rumenim la tigaie în puțin ulei de măsline, împreună cu usturoi răzuit.
Este delicioasă această supă cremă de usturoi cu bacon și crutoane, nu ezitați să o preparați!
COMENTARII