Gătește Pandișpan cu vișine și caise
Timp de preparare
25 min
Nivel
mediu
Porții
20
Ingrediente
- 250 gr vișine fără sâmburi
- aprox. 10 caise
- 8 ouă
- 8 linguri de făină
- 8 linguri de ulei
- 12 linguri de zahăr
- 1 praf de sare
- vanilie
- 150 gr unt cu 82% grăsime, topit
- 350 gr biscuiți
Mod de preparare
Începem cu pregătirea unei compoziții din unt topit cu biscuiți pisați. Aceasta este baza prăjiturii pe care o întindem uniform într-o tavă de 25/35 cm, tapetată cu hârtie de copt. Punem tava la frigider pentru aproximativ 15 minute.
Între timp, pornim cuptorul la 180 de grade și pregătim fructele și blatul de pandișpan. Îndepărtăm sâmburii de la vișine, iar caisele le secționăm în jumătăți.
Pentru prepararea blatului de pandișpan, separăm albușurile de gălbenușuri.
Albușurile le mixăm spumă, presărate cu sare. Adăugăm zahărul treptat și mixăm energic până când bezeaua devine fermă. Gălbenușurile le amestecăm cu uleiul și vanilia. Le încorporăm în bezeaua de albușuri, folosind o spatulă. Apoi adăugăm făina, lingură cu lingură și amestecăm ușor compoziția până la omogenizare.
Scoatem tava cu stratul de biscuiți de la rece și întindem compoziția de pandișpan în ea. Înfigem vișinele din loc în loc.
Le așezăm cu partea laterală în sus și deschizăturile să vină în interior, pentru a nu se scurge sucul din ele, în timpul tratamentului termic.
Deasupra pandișpanului, așezăm jumătăți de caise cu deschizătura în sus. Și la acestea, așezate astfel, sucul va rămâne în interior, fără a se prelinge în compoziție. Așezăm caisele peste blatul de pandișpan așa încât să avem la fiecare porție câte o jumătate de caisă.
Coacem deliciosul pandișpan cu vișine și caise pentru 20-25 de minute, la 180 de grade. Nu uităm nici de testul cu scobitoarea.
După coacere, lăsăm pandișpanul cu vișine și caise să se răcească, îl decorăm cu zahăr și îl porționăm frumos.
Spor și poftă bună!
COMENTARII