Gătește Ouă ochiuri în cuib de bacon
Timp de preparare
12
Nivel
ușor
Porții
6
Ingrediente
- Pentru 6 porții:
- 6 ouă
- 4-5 ciuperci champignon
- 12 felii subțiri de bacon sau șuncă
- 200 gr frunze proaspete de spanac
- 100 gr mozzarella răzuită
- sare și piper
- puțin oregano uscat sau busuioc
- câteva fire de ceapă verde sau pătrunjel verde pentru decor
Mod de preparare
Mai întâi pornim cuptorul la 200 de grade Celsius. Apoi pregătim forma de copt pe care o ungem ușor cu ulei la interior. Putem folosi și hârtiuțe de brioșe.
Curățăm ciupercile de impurități și le ștergem, apoi le feliem.
Așezăm în formele de brioșe câte două felii subțiri de bacon pe care le modelăm ca pe un coșuleț. Punem la bază 2-3 felii de ciuperci, apoi adăugăm frunze de spanac. Spargem câte un ou în fiecare coșuleț și presărăm sare și piper. Presărăm și mozzarella răzuită și amestecată cu puțin oregano uscat. Presărăm mozzarella mai mult pe margini, lăsând gălbenușurile ușor libere să se vadă frumos.
Punem tava în cuptor și preparăm delicioasele ouă ochiuri în cuib de bacon, cu spanac și mozzarella pentru 10-12 minute, la 200 de grade Celsius. Le lăsăm doar atât cât să se închege albușurile, iar gălbenușurile să rămână moi.
Le decorăm cu rondele de ceapă verde și le servim cu legume proaspete sau cu salată verde.
COMENTARII