Mâncăruri cu carne

Clătite umplute și gratinate la cuptor

Pentru una dintre mesele principale ale zilei, avem o rețetă delicioasă și interesantă de clătite umplute și gratinate la cuptor. Sunt umplute cu carne, legume și brânză, o combinație delicioasă și consistentă.

Rețeta o putem prepara atunci când avem poftă de clătite la desert. Preparăm o cantitate mai mare de clătite și oprim din ele pentru rețeta de față. Preparăm clătitele după rețeta clasică. Sau le putem prepara special pentru această rețetă și adăugăm în compoziție diferite condimente și verdețuri.

Vedeți aici și rețeta clasică de clătite.

Iar din categoria clătitelor sărate, mai găsiți pe blog și o rețetă de clătite brașovene cu carne și ciuperci. Clătitele sunt simple, umplutura de asemeni, simplă, însă scufundate într-un sos de roșii aromat și servite cu smântână sunt absolut delicioase.

Și tot din aceeași categorie de rețete, mai găsiți pe blog și rețeta de clătite cu sfeclă roșie și guacamole. Este o rețetă de aperitiv delicios și frumos colorat.

Cum preparăm rețeta de clătite umplute și gratinate la cuptor

Despre aluatul de clătite am amintit mai sus, este cel mai clasic aluat, așa cum îl știm cu toții. Umplutura o preparăm din câteva legume, unele fierte, altele proaspete, amestecate cu brânză și șuncă. Iar pentru gratinat, pregătim o compoziție cu smântână, ou și cașcaval.

Sunt delicioase servite și simple, cu legume proaspete, dar și cu diferite sosuri.

Mai găsiți pe blog și alte rețete de clătite sărate, de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. 

Ne mai puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Iar mai jos, urmăriți lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de clătite umplute și gratinate la cuptor.

Clătite umplute și gratinate la cuptor, în tavă și o porție pe farfurie

Gătește Clătite umplute și gratinate la cuptor

Timp de preparare

40 min

Nivel

mediu

Porții

4

Clătite umplute și gratinate la cuptor, în tavă și o porție pe farfurie

Ingrediente

  • Pentru aluat de clătite:
  • 3 ouă
  • 150 ml lapte
  • 300 ml apă minerală
  • 175-200 gr făină
  • 1 vârf de linguriță cu sare.
  • Pentru umplutură:
  • 3-4 buchețele de broccoli fierte
  • 1 morcov fiert
  • 1 ardei gras, roșu
  • 250 gr brânză proaspătă
  • 150 gr brânză gorgonzola
  • 200 gr șuncă afumată
  • 1 ou
  • 3-4 frunze de busuioc
  • câteva fire de mărar verde
  • sare după gust.
  • Pentru gratinat:
  • 1 ou
  • 3-4 linguri de smântână
  • 150 gr cașcaval.

Mod de preparare

Începem cu pregătirea aluatului pentru clătite.

Într-un bol, amestecăm ouăle cu un praf de sare, până la omogenizare, apoi adăugăm laptele rece. Omogenizăm din nou compoziția și adăugăm făina. La final, potrivim consistența aluatului cu apă minerală.

Aluatul de clătite se lasă la odihnit 10-15 minute. Apoi, se coc clătitele într-o tigaie cu diametrul mai mare, unsă cu puțin ulei.

În timp ce aluatul de clătite se odihnește, preparăm umplutura.

Fierbem broccoli în apă cu sare doar până se pătrunde ușor. Apoi scoatem buchețelele în apă rece. Fierbem și morcovul odată cu broccoli, până când se pătrunde și acesta. Apoi le tocăm în cuburi.

Tăiem șunca în cuburi, tocăm ardeiul tot în cuburi și tocăm mărunt frunzele de busuioc și mărarul. Amestecăm într-un bol toate aceste ingrediente cu brânzeturile și un ou, pentru consistență.

Cu acest amestec umplem clătitele și le așezăm într-un vas termorezistent uns cu unt.

Pentru gratinat răzuim cașcavalul și brânza gorgonzola.

Amestecăm într-un bol oul cu smântâna și adăugăm brânzeturile. Turnăm acest amestec peste clătitele din vas.

Punem vasul la cuptor și preparăm clătitele până când se gratinează frumos la suprafață.

Le lăsăm să se mai răcorească, apoi putem savura delicioasele clătite umplute și gratinate la cuptor.

Spor și poftă bună!