Dulciuri

Eclere cu vanilie și căpșuni

Abia așteptăm sezonul fructelor pentru a le include în deliciile noastre culinare. De data aceasta, ne-am gândit la o rețetă de eclere cu vanilie și căpșuni. Combinația dintre crema cu aromă de vanilie și căpșunile proaspete este chiar delicioasă.

Eclerele fac parte dintre deserturile nelipsite de pe platourile festive și sunt adorate de întreaga familie. Alături de savarine și amandine sunt deserturile de cofetărie care ne-au îndulcit copilăria. Acum le preparăm cu ușurință și în propria bucătărie, pentru că dispunem de toate ingredientele necesare. Sunt ingrediente simple care nu ne lipsesc din cămară sau din frigider.

Preparăm eclerele în mai multe combinații. Vedeți aici o rețetă de eclere cu cremă patisera și glazură de ciocolată. Sunt acele eclere exact cum le știm din cofetărie.

În timp, rețeta a fost adaptată și cu alte creme sau cu alte glazuri.

Vedeți aici și o rețetă de eclere cu cremă de cocos și ciocolată albă. Crema de cocos este și delicioasă și foarte aromată, se combină perfect cu cojile de eclere, crocante.

Cum preparăm rețeta de eclere cu vanilie și căpșuni

Pentru eclerele din rețeta de azi vom prepara aluatul opărit în cel mai clasic mod – vedeți aici rețeta. Există mai multe variante pentru prepararea aluatului opărit. Într-una dintre variante se folosește unt, ca și grăsime, iar în alta se folosește ulei. De asemeni, există varianta cu apă și varianta cu lapte.

Noi apelăm la varianta clasică cu unt. Și crema de vanilie o preparăm tot în mod clasic, din ouă cu lapte, amidon și unt. În plus, adăugăm în interiorul eclerelor și căpșuni proaspete, pentru un gust deosebit și un aspect mai interesant.

Găsiți pe blog și alte rețete de deserturi cu iz de copilărie, de unde vă puteți inspira.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne mai puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de eclere cu vanilie și căpșuni.

Două eclere cu vanilie și căpșuni pe o farfurie albă, alături de un set de ceai

Gătește Eclere cu vanilie și căpșuni

Timp de preparare

60 min

Nivel

mediu

Porții

20

Două eclere cu vanilie și căpșuni pe o farfurie albă, alături de alte eclere pe un grătar

Ingrediente

  • Pentru aluat opărit:
  • 200 ml apă
  • 100 gr unt cu 82% grăsime
  • un vârf de linguriță cu sare
  • 150 gr făină
  • 4 ouă medii
  • 1 praf de sare.
  • Pentru crema de vanilie:
  • 2 ouă
  • 500 ml lapte
  • 100 gr zahăr
  • 50 gr amidon
  • 50 gr unt
  • 1 linguriță cu extract de vanilie
  • 1 praf de sare.
  • 250 gr căpșuni proaspete
  • zahăr pudră pentru decor.

Mod de preparare

Începem cu prepararea aluatului opărit pentru crustele de eclere. Iar în timp ce crustele se coc în cuptor, preparăm crema de vanilie și pregătim căpșunile.

Cum preparăm aluatul opărit și cojile pentru eclere cu vanilie și căpșuni

Punem într-o crăticioară apa, un praf de sare și untul. Așezăm crăticioara pe flacăra aragazului și amestecăm ușor pentru a se omogeniza compoziția după topirea untului. Când lichidul din crăticioară începe să clocotească micșorăm intensitatea focului la minimum și adăugăm toată făina odată.

Amestecăm intens cu un tel sau cu o spatulă până când făina se hidratează și absoarbe tot lichidul. Vom obține un aluat omogen pe care îl transferăm într-un bol rece, pentru a se răci mai rapid. După răcire, încorporăm ouăle în aluat, adăugându-le pe rând. Punem bolul cu aluatul la rece pentru 30 de minute.

Între timp, încălzim cuptorul la 200 de grade Celsius și punem hârtie de copt în cea mai mare tavă a cuptorului. Punem aluatul opărit într-un săculeț de decorat deserturi cu dui stelat în capăt și formăm eclerele în tavă, la distanțe de 2-3 cm unele față de altele.

Introducem tava la cuptor și coacem cojile pentru eclere cu vanilie și căpșuni timp de 15 minute, la 200 de grade Celsius. Apoi reducem temperatura la 180 de grade Celsius și mai coacem cojile  pentru alte 25-30 de minute la 180 de grade. Nu deschidem ușa cuptorului decât după expirarea timpului.

Preparăm crema de vanilie

Amestecăm într-o crăticioară oul cu zahărul, sarea, amidonul și turnăm laptele. Omogenizăm bine amestecul și punem crăticioara pe aragaz. Fierbem crema de vanilie amestecând continuu până când amidonul se hidratează bine. Stingem focul și adăugăm în cremă vanilia. Punem o folie peste cremă și o lăsăm să se răcească. După răcire, încorporăm în cremă untul moale, mixat ușor pentru a deveni cremos.

Căpșunile le spălăm, le scurgem și le tăiem în sferturi sau în jumătăți.

Pentru a umple cojile de eclere cu vanilie și căpșuni le vom secționa în jumătăți după răcire. Punem crema în săculețul dispozitivului de decorat și umplem cu ea jumătățile inferioare de coji. Apoi adăugăm din loc în loc bucăți de căpșuni și acoperim cu partea superioară a cojilor de eclere. Presărăm zahăr pudră și putem servi eclerele, alături de cei dragi.

Spor și poftă bună!