Salate

Salată de sfeclă roșie cu nuci și usturoi

Una dintre cele mai simple și rapide, dar gustoase salate din sezonul rece este această salată de sfeclă roșie cu nuci și usturoi. Este delicioasă savurată chiar și simplă pentru că este consistentă și foarte hrănitoare.

Sfecla roșie este o legumă de toamnă care merită din plin introdusă în alimentația zilnică. Este una dintre cele mai nutritive legume datorită complexului de vitamine și minerale pe care îl conține. Are un conținut bogat de fibre, vitamina C, vitamina B, fier, fosfor, mangan, potasiu, etc. Este renumită ca fiind benefică pentru sănătatea ficatului, fiind o puternică sursă de antioxidanți și nitrați naturali.

Puteți afla mai multe citind articolul: Legume pentru un ficat sănătos -Top 4 alimente recomandate de specialiști.

Dintre rețetele cu sfeclă roșie îndrăgite de pe blog vă recomand rețeta de salată de sfeclă roșie cu hrean pentru iarnă. Este una dintre conservele noastre preferate, nelipsită din cămară.

Iar pentru masa de prânz a unei zile de toamnă mai preparăm și câte o supă cremă de sfeclă roșie cu smântână.

Cum se prepară rețeta de salată de sfeclă roșie cu nuci și usturoi

Pentru rețeta de salată sfecla se poate fierbe în coajă sau se poate coace la cuptor. Varianta cea mai delicioasă este cea în care sfecla se coace. Apoi se curăță, se răzuiește și se amestecă cu un dressing dulce-picant.

Poate fi servită și în pauza de masă de la serviciu, pentru porția de vitamine.

Dacă și voi sunteți iubitori de preparate cu sfeclă, găsiți pe blog mai multe rețete de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru salată de sfeclă roșie cu nuci și usturoi.

Salată de sfeclă roșie cu nuci și usturoi în două boluri cu două furculițe și o sosieră cu ulei

Gătește Salată de sfeclă roșie cu nuci și usturoi

Timp de preparare

60 min

Nivel

ușor

Porții

6

Două boluri albe cu coadă pline cu salată de sfeclă roșie cu usturoi

Ingrediente

  • 2 buc, sfeclă coaptă
  • 100 gr de nuci coapte și tocate
  • Pentru dressing:
  • 3 căței de usturoi
  • 3-4 jumătăți de miez de nucă
  • sare și piper, după gust
  • 2-3 linguri de ulei
  • 1-2 linguri de oțet
  • 1 lingură de miere

Mod de preparare

În primul rând spălăm bine sfecla și o ștergem în cazul în care o punem la cuptor. În cazul în care optăm să o fierbem o scufundăm într-o oală cu apă și o punem la fiert. Adăugăm și o linguriță cu sare pentru a-i accentua gustul și culoarea.

Noi preferăm sfecla coaptă. Așadar, punem hârtie de copt în tavă, așezăm sfecla și o acoperim cu altă hârtie de copt. Peste aceasta punem folie de aluminiu și dăm sfecla la cuptor, la 200 de grade Celsius, pentru 40-50 de minute, sau până când sfecla este bine de tot pătrunsă.

Acum, fiecare coace sfecla în felul său, noi așa procedăm. În ultimele 15 minute de copt, înlăturăm atât folia de aluminiu, cât și hârtia de copt de deasupra.

Lăsăm sfecla coaptă să se răcească pentru a o putea curăța și da pe răzătoare. Nu uităm să folosim mănuși pentru că pătează.

Nucile le tragem ușor la tigaie pentru a deveni mai crocante și le tocăm grosier.

Pentru dressing curățăm usturoiul și îl punem în mojar împreună cu 3-4 jumătăți de miez de nucă și 1/2 linguriță de sare grunjoasă. Pisăm bine totul, apoi adăugăm ulei și amestecăm ca pentru pesto de nuci. Adăugăm și miere, dar și oțet și piper, după gust. Cu acest dressing amestecăm sfecla răzuită și o punem în boluri de servire. Presărăm pe deasupra nucile tocate și gata-i delicioasa salată de sfeclă roșie cu nuci și usturoi.

Spor și poftă bună!