Ciorbe / Supe

Supă cremă de sfeclă roșie cu smântână

Pentru masa de prânz a unei zile de toamnă o porție dintr-o supă cremă de sfeclă roșie cu smântână și chipsuri de sfeclă este mai mult decât perfectă. Nu ai nevoie de foarte multe ingrediente pentru a prepara o delicioasă supă cremă de toamnă.

Sfecla roșie este minunată, oferă gust delicios, dar și culoare frumoasă, apetisantă chiar.

Din aceeași categorie de supe cu ingrediente de toamnă mai găsiți pe blog și rețeta de supă cremă de conopidă. Este o supă fină, cremoasă, se prepară rapid, cu ingrediente simple și la îndemâna tuturor.

Dar supa considerată cea mai bună de preparat în sezonul rece este supa crema de dovleac. Aceasta este grozav de gustoasă, hrănitoare și consistentă. Toamna este anotimpul legumelor colorate și pline de vitamine. Iar noi încercăm să profităm din plin de beneficiile lor, atât în supe cât și în salate sau alte preparate.

Rețetă de supă cremă de sfeclă roșie cu smântână

Pentru supa cremă din rețeta de față avem nevoie de câteva ingrediente simple, ce se găsesc cu ușurință în piață. Ceapa este nelipsită pentru că dă gust supelor, iar cartofii dau cremozitate și consistență. Pe lângă aceste ingrediente mai adăugăm și 1-2 lujeri de țelină apio, sau chiar de țelină clasică. Aceștia dau un plus de aromă și de gust ușor acrișor. Putem înlocui ceapa cu praz, pentru că și acesta face parte din legumele de toamnă.

Dacă și vouă vă plac supele creme găsiți pe blog mai multe rețete de unde vă puteți inspira.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de Supă cremă de sfeclă roșie cu smântână.

Două porții de Supă cremă de sfeclă roșie cu smântână în două boluri albaste așezate într-o tavă de lemn

Gătește Supă cremă de sfeclă roșie cu smântână

Timp de preparare

45 min

Nivel

mediu

Porții

6

Două porții de Supă cremă de sfeclă roșie cu smântână în două boluri albaste așezate într-o tavă de lemn

Ingrediente

  • 3 buc. sfeclă roșie
  • 2 cartofi
  • 1 ceapă
  • 1 lujer de țelină apio
  • 1 linguriță cu fulgi de usturoi, sau 3 căței de usturoi
  • 2 linguri cu ulei
  • sare și piper
  • 500 ml supă de legume
  • smântână pentru servit
  • chipsuri de sfeclă roșie preparate la cuptor

Mod de preparare

Curățăm legumele și le tocăm în cuburi. Punem uleiul la încins, în oala de fiert supa și adăugăm legumele tocate. Le amestecăm pentru 2-3 minute să-și degaje aromele. Adăugăm și fulgii de usturoi.

Între timp, punem supa de legume la încălzit. Dacă nu aveți supă de legume puteți pune apă. Adăugăm supa fierbinte peste legumele călite și lăsăm totul la fiert până când legumele sunt bine pătrunse și se pot pasa.

Potrivim gustul cu sare și piper, apoi pasăm legumele și trecem totul prin sită.

Servim supa cremă de sfeclă roșie cu smântână și pâine prăjită. Dacă ne permite timpul, preparăm și câteva chipsuri de sfeclă roșie la cuptor.

Spor și poftă bună!