Ciorbe / Supe

Supă cremă de dovleac copt, cu legume coapte

Una dintre rețetele pe care o preparăm de cum apar dovlecii pe piață, este rețeta de supă cremă de dovleac copt, cu legume coapte.

De fapt, preparăm supa cremă în mai multe moduri chiar și în varianta de post cu lapte de cocos.

Vedeți aici și rețeta mai simplă de supă cremă de dovleac!

Adorăm dovleacul de orice tip ar fi pentru că preparăm din el multe delicii culinare. Prima dată ne răsfățăm cu dovleac copt cu miere și scorțișoară. Apoi pregătim diferite rețete de supă cremă. Deserturile cu dovleac sunt nelipsite din meniurile noastre începând de toamna până iarna târziu.

Vedeți aici o rețetă de plăcintă cu dovleac și foi preparate în casă!

Dar ne plac foarte mult și aluaturile cu dovleac în compoziție după cum puteți vedea la aceste chifle în formă de dovleac. Pe acestea le preparăm îndeosebi în preajma sărbătorii de Halloween.

Sunt foarte multe idei de rețete cu dovleac, toate delicioase și frumos colorate.

Cum se prepară rețeta de supă cremă de dovleac copt

Pentru supa de față coacem la cuptor toate legumele pe care le adăugăm în supă, odată cu dovleacul. Apoi le pasăm adăugând și supă de legume, dar și smântână de gătit. Ca și arome am optat pentru cimbru care va aromatiza legumele la cuptor și pentru nucșoară.

Semințele de dovleac le coacem și le adăugăm la garnisirea supei cremă, în timpul servirii. Este un adevărat deliciu culinar, ce ne oferă și un plus de sănătate. Vă recomand să încercați și voi rețeta!

Și dacă adorați preparatele cu dovleac, găsiți pe blog o mulțime de rețete de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de supă cremă de dovleac copt.

Bol alb cu supă cremă de dovleac copt într-un decor frumos de toamnă

Gătește Supă cremă de dovleac copt, cu legume coapte

Timp de preparare

45 min

Nivel

mediu

Porții

6

Bol alb cu supă cremă de dovleac copt într-un decor frumos de toamnă

Ingrediente

  • 1 dovleac plăcintar de mărime medie
  • 2 cepe
  • 1 rădăcină medie de țelină
  • 2 morcovi
  • 2 linguri cu ulei de măsline
  • 2-3 crenguțe de cimbru
  • 450 ml apă
  • 1 lingură cu vegeta de casă
  • 200 ml smântână de gătit
  • sare și piper, după gust
  • 1/2 linguriță de nucșoară măcinată
  • semințe de dovleac coapte și smântână pentru servit

Mod de preparare

Mai întâi curățăm toate legumele și le tăiem în bucăți  mai mari. Tăiem și dovleacul în felii și îndepărtăm semințele.

Punem legumele și feliile de dovleac într-o tavă, pe hârtie de copt. Presărăm sare și piper peste acestea. Adăugăm și crenguțele de cimbru și stropim totul cu ulei de măsline.

Punem tava la cuptor la 220 de grade pentru 30 de minute, sau până când dovleacul este bine pătruns.

Într-o cratiță pe aragaz, fierbem 450 ml de apă cu o lingură de vegeta de casă. Dacă nu avem vegeta, putem prepara o supă din câteva legume pentru a-i da gust.

Când dovleacul și legumele sunt coapte, le transferăm într-o cratiță și le pasăm cu blenderul. Turnăm treptat și supa fierbinte.

Adăugăm și smântâna lichidă și mai fierbem delicioasa supă cremă de dovleac copt cu legume coapte pentru 10-12 minute. Îi potrivim gustul cu sare, piper și nucșoară.

Coacem și semințele de dovleac și garnisim supa cu ele.

Este delicioasă, consistentă și foarte sănătoasă.