Rețete pentru Valentine's Day / Dragobete și 1 Martie

Tartă cu căpșuni și inimioare din aluat

În categoria rețetelor simple și delicioase preparate pentru zilele Valentine’s Day, Dragobete și 1 Martie, își poate face loc cu succes și rețeta de tartă cu căpșuni și inimioare din aluat.

Este delicioasă, este ușor de preparat și are tot ce-i trebuie pentru a fi considerată un cadou dulce cu care putem celebra dragostea.

Iar dacă doriți o rețetă mai deosebită pentru astfel de evenimente, vă recomand de pe blog rețeta de Red Velvet Cake.

Nici rețeta de biscuiți cu glazură albă și inimioare roșii nu este mai prejos.  Sunt delicioși, sunt frumoși și sunt în temă cu specificul respectivelor zile. În plus, pot fi împachetați frumos în cutii de cadouri și dăruiți persoanelor dragi.

Iar una dintre cele mai populare rețete de desert, preparată special pentru Valentine’s Day, este rețeta Red Velvet Cupcakes. Este o rețetă de brioșe preparate dintr-un aluat de culoarea catifelei roșii, garnisite cu o cremă albă.

Cum se prepară rețeta de tartă cu căpșuni și inimioare din aluat

Pentru desertul de față preparăm din același aluat și crusta pentru tartă și biscuiții pentru decor. Iar pentru jeleul de căpșuni folosim un borcan mic de dulceață de căpșuni și un plic de tort gelee. Putem folosi și căpșuni proaspete sau congelate, dar va trebui să le fierbem cu zahăr mai întâi.

Tarta va fi chiar perfectă pentru a o savura alături de persoanele iubite.

Și dacă mai doriți astfel de rețete cu care să-i surprindeți plăcut pe cei dragi, găsiți o colecție de rețete pe blog în secțiunea ” Rețete pentru Valentine’s Day / Dragobete și 1 Martie”.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tartă cu căpșuni și inimioare din aluat.

Tartă cu căpșuni și inimioare din aluat porționată pe platou și pe farfurie

Gătește Tartă cu căpșuni și inimioare din aluat

Timp de preparare

30 min

Nivel

mediu

Porții

12

Tartă cu căpșuni și inimioare din aluat

Ingrediente

  • Pentru crustă și biscuiți:
  • 250 gr unt cu 82% grăsime
  • 550 gr făină
  • 1 ou de mărime medie
  • 4-5 linguri de apă rece
  • 50 gr zahăr pudră cu aromă de vanilie
  • 1 praf de sare
  • Pentru jeleul de căpșuni:
  • 275 gr dulceață de căpșuni
  • 250 ml apă
  • 1 plic de tort gelee( 8 gr)

Mod de preparare

Pentru prepararea aluatului fraged de tartă și de biscuiți, mai întâi cernem 500 de grame de făină într-un bol. Apoi adăugăm un praf de sare și zahărul pudră și amestecăm bine ingredientele.

Oprim 50 de grame de făină pentru masa de lucru și modelarea aluatului. La mijlocul ingredientelor din bol punem acolo untul rece, tăiat în cuburi. Punem și oul tot acolo.

Amestecăm rapid ingredientele, cu vârfurile degetelor. Adăugăm și apa rece, pentru omogenizarea aluatului. Apoi acoperim aluatul cu folie de prospețime și îl punem la rece pentru 35-40 de minute.

Înainte de a-l scoate de la rece, pornim cuptorul la 180 de grade. Presărăm făină pe masa de lucru și întindem aluatul într-o foaie de maxim 5 mm grosime. Decupăm din foaie cât să îmbrăcăm interiorul unei forme de tartă cu diametrul de 25 cm. Din restul aluatului decupăm aproximativ 25 de biscuiți în formă de inimioară.

În interiorul aluatului pentru tartă cu căpșuni și inimioare din aluat punem hârtie de copt, apoi boabe de fasole, pentru a se coace uniform. Coacem în același timp și crusta pentru tartă și biscuiții, pentru 15 minute, la 180 de grade Celsius. După acest interval, scoatem biscuiții, iar de la crusta de tartă îndepărtăm hârtia de copt și boabele de fasole. Mai lăsăm crusta în cuptor pentru 7-8 minute, așa încât să se rumenească bine. Apoi lăsăm crusta de tartă să se răcească.

Pentru a prepara jeleul de căpșuni punem dulceața la încălzit, pe baie de aburi. Încălzim și 250 de ml de apă și dizolvăm conținutul plicului de tort gelee. Adăugăm acest amestec cald peste dulceața de căpșuni, de asemeni, caldă. Amestecăm pentru omogenizare și turnăm jeleul de căpșuni în interiorul crustei de tartă.

Așezăm frumos biscuiții peste jeleu, după propria imaginație și lăsăm tarta la loc răcoros până când jeleul de căpșuni devine ferm, iar tarta se poate secționa frumos.

Este delicioasă și aspectuoasă, merită preparată chiar și cu alte fructe.