Tarte / Cheesecake

Tartă cu zmeură și cremă de brânză

Pentru că tartele sunt printre cele mai apreciate deserturi cu fructe, nu ezităm să le preparăm în cât mai multe combinații. Și cum este sezonul zmeurei, ne-am gândit să ne răsfățăm cu o tartă cu zmeură și cremă de brânză, decorată cu pesmet de biscuiți.

Este o tartă gustoasă și aspectuoasă ce cucerește și papilele și privirile. Iar zmeura se poate înlocui și cu afine, mure sau alte fructe de sezon.

Comparativ cu alte rețete de tartă, în care blatul se coace separat, iar crema se adaugă ulterior, în această rețetă toate se coc împreună.

Mai găsiți pe blog și o rețetă de tartă cu cremă de mascarpone și zmeură. Pentru aceasta crusta se coace separat, iar crema se prepară la rece. Zmeura este adăugată proaspătă, ca decor.

Iar dacă doriți o rețetă mai interesantă de tartă, vă recomand să încercați rețeta de  tartă deosebită cu prune și mere. Este deosebită atât datorită aluatului rulat cu scorțișoară, cât și combinației interesante de umplutură.

Cum se prepară rețeta de tartă cu zmeură și cremă de brânză

Crusta pentru tarta de azi se prepară în cel mai clasic mod, cu unt, făină și un ou. Apelăm la rețeta clasică pentru aluat de tartă.

Pentru crema de brânză folosim brânză proaspătă de vaci. Aceasta se comportă bine în compoziții coapte. O amestecăm cu ouă și smântână pentru frișcă. Deasupra presărăm zmeura. Și pentru ca aceasta să nu se înmoaie foarte mult la suprafață, o acoperim ușor cu pesmet de biscuiți.

Puteți prepara un aluat de crumble, dacă aveți timp.

Vedeți aici și o rețetă de tartă cu aluat dospit și fructe de pădure presărate cu crumble.

Dar găsiți pe blog mai multe astfel de rețete, de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. 

Ne mai puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Iar mai jos, urmăriți lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tartă cu zmeură și cremă de brânză.

Tartă cu zmeură și cremă de brânză, porționată

Gătește Tartă cu zmeură și cremă de brânză

Timp de preparare

35 min

Nivel

mediu

Porții

12

Tartă cu zmeură și cremă de brânză, decorată cu pesmet de biscuiți, porționată

Ingrediente

  • Pentru aluat fraged în formă de tartă cu diametrul de 26 cm:
  • 1 ou
  • 300 gr făină
  • 150 gr unt cu 82% grăsime
  • 50 gr zahăr pudră
  • un praf de sare
  • 1-2 linguri de apă rece
  • 15 gr de unt pentru forma de copt.
  • Pentru cremă:
  • 450 gr de brânză proaspătă de vaci
  • 125 gr de zahăr tos
  • 2 ouă de mărime medie
  • 100 ml de smântână pentru frișcă
  • 50 gr de făină albă
  • 10 ml esență de vanilie
  • 1 praf de sare
  • 250 gr zmeură
  • 3-4 biscuiți petit beurre.

Mod de preparare

Începem cu prepararea aluatului fraged pentru tartă. Cernem făina într-un bol și o amestecăm cu sarea și zahărul pudră. Creăm puțin loc la mijloc și punem acolo oul și untul rece, tăiat în cuburi.

Cu vârfurile degetelor frământăm rapid ingredientele până obținem o compoziție sfărâmicioasă. Adăugăm puțină apă rece, atât cât să se omogenizeze aluatul. Împachetăm aluatul într-o folie alimentară și-l punem la rece pentru minim 30 de minute.

În acest interval de timp pregătim crema de brânză și zmeura.

Punem brânză împreună cu zahărul în bolul mixerului. Pornim mixerul și amestecăm ingredientele timp de 1-2 minute, sau până când granulele de zahăr nu se mai simt.

Apoi, adăugăm cele două ouă, pe rând și smântâna lichidă. Amestecăm bine până la omogenizare.

Cernem făina și o adăugăm treptat în compoziția cu brânză. O încorporăm amestecând ușor cu o spatulă, pentru a obține o compoziție cremoasă și aerată.

Adăugăm vanilia și un praf de sare.

Înainte de a scoate aluatul de la frigider pentru a monta delicioasa tartă cu zmeură și cremă de brânză, pornim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Ungem interiorul formei de tartă cu unt și modelăm aluatul la baza și pe lateralele ei. Mai întâi întindem aluatul într-o foaie circulară, pe masa presărată cu făină. Apoi îl transferăm în interiorul formei de copt. Îl înțepăm la bază cu o furculiță și adăugăm crema de brânză.

Deasupra presărăm zmeura și o presăm ușor să pătrundă și în crema de brânză.

Sfărâmăm biscuiții și îi presărăm pe deasupra zmeurei.

Coacem delicioasa tartă cu zmeură și cremă de brânză pentru 30-35 de minute, la 180 de grade Celsius.

O lăsăm să se răcească, apoi o putem porționa și savura cu poftă.