Gătește Piept de pui cu ananas și cașcaval
Timp de preparare
30 min
Ingrediente
- 900 gr piept de pui dezosat
- sare și piper
- 6 rondele de ananas din compot
- 120 gr cașcaval
- 4-5 căței de usturoi
- sare
- 1/2 linguriță ulei de măsline
- 150 gr cremă de brânză
Mod de preparare
Pieptul de pui se porționează în medalioane puțin mai mari decât rondelele de ananas. Se presează ușor cu ciocanul de șnițele și se asezonează cu sare și piper. Se lasă la odihnit până când se pregătește usturoiul.
Usturoiul se curăță, se pisează ca pentru mujdei, presărat cu sare, apoi se amestecă cu uleiul până când rezultă o pastă. apoi se amestecă cu crema de brânză. puteți opta pentru o maioneză clasică, sau una de muștar.
În tava de copt se așază 6 inele metalice de dimensiunea ingredientelor noastre. Dacă nu deținem acele inele, le putem improviza din folie de aluminiu, sau de staniol.
Punem în interiorul lor bucățile de piept de pui pe care le ungem cu crema de usturoi și brânză.
Apoi așezăm rondelele de ananas. Deasupra presărăm cașcaval răzuit și punem tava la cuptor pentru 15-20 de minute, la 175 de grade Celsius.
Este o rețetă care merită preparată și la sărbătorile de iarnă, pentru un gust ușor exotic.
COMENTARII