Dulciuri

Pandișpan cu vanilie și cireșe

Rețeta de pandișpan cu vanilie și cireșe este una dintre acele rețete simple care aduc imediat aminte de verile copilăriei, de tăvile mari scoase din cuptor și lăsate la răcit pe masă, în timp ce aroma de unt, vanilie și fructe coapte umplea toată casa. Este genul de prăjitură pregătită rapid, fără creme complicate sau tehnici sofisticate, dar care reușește mereu să impresioneze prin gustul ei curat și echilibrat.

Blatul moale și aerat contrastează perfect cu cireșele ușor acrișoare. Iar stratul generos de zahăr pudră completează desertul cu acea notă clasică pe care o știm cu toții.

Dacă vrei să optezi pentru un blat umed îl poți prepara pe cel de la rețeta de prăjitură umedă cu caise și nectarine. Este un blat mai interesant pe bază de iaurt.

Tot în sezonul cireșelor mai poți încerca și rețeta de prăjitura bicoloră cu cireșe și mentă.

Despre rețeta de pandișpan cu vanilie și cireșe

În multe bucătării, această prăjitură se făcea imediat ce apăreau cireșele în piață. Era desertul de weekend, făcut în tavă mare. Apoi era tăiat în pătrate și servit simplu, lângă un pahar cu lapte rece sau o cafea. Rețeta este iubită tocmai pentru simplitatea ei. Ingredientele sunt puține, ușor de găsit și un rezultat care iese bine de fiecare dată.

Secretul reușitei stă în textura blatului. Acesta este suficient de dens cât să susțină fructele, dar în același timp foarte fraged și pufos.

Cireșele lasă în timpul coacerii mici buzunare zemoase în interiorul prăjiturii. Iar aroma lor se împletește cu cea a vaniliei și a untului topit. Marginile capătă o crustă fină aurie, în timp ce interiorul rămâne moale și umed. După ce se răcește, zahărul pudră presărat din belșug se așază ca un strat delicat peste suprafața prăjiturii, oferindu-i aspectul acela rustic și apetisant specific deserturilor de casă.

Acest pandișpan cu vanilie și cireșe este perfect pentru sezonul cald, când fructele sunt dulci și parfumate. Dar poate fi preparat și cu vișine, caise sau prune. Se păstrează foarte bine două-trei zile și devine chiar mai gustoasă după câteva ore, când aromele se așază complet.

Porții de pandișpan cu vanilie și cireșe decorate cu zahăr pudră

Gătește Pandișpan cu vanilie și cireșe

Timp de preparare

35 min

Nivel

mediu

Porții

20

Pandișpan cu vanilie și cireșe porționată

Ingrediente

  • 4 ouă
  • 200 g zahăr
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 180 ml lapte
  • 150 ml ulei
  • 300 g făină
  • 10 g praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 400 g cireșe fără sâmburi
  • zahăr pudră pentru decor.

Mod de preparare

Mixează ouăle împreună cu zahărul și zahărul vanilat până când compoziția devine deschisă la culoare și aerată. Amestecul trebuie să își mărească vizibil volumul, iar zahărul să fie aproape complet dizolvat.