Mâncăruri cu carne

Cotlet de porc cu sos de ciuperci

Printre fripturile din carne de porc pe care le preparăm, rețeta de cotlet de porc cu sos de ciuperci este una dintre favorite.

Friptura din cotlet de porc se prepară foarte simplu, iar sosul de ciuperci se prepară rapid și ușor. Combinația este chiar delicioasă și de nerefuzat.

Mai găsiți pe blog o rețetă de cotlete de porc in sos de vin alb. Preparate în acest mod, cotletele devin fragede și suculente, iar sosul de vin alb delicat și cremos, se asezonează perfect cu ele.

Și tot din aceeași categorie mai găsiți pe blog rețeta de cotlet de porc cu ciuperci si sos de usturoi. Ciupercile cu usturoi sunt un deliciu garantat, iar împreună cu cotletul devin un preparat de nerefuzat.

Iar dacă doriți o rețetă și mai simplă, încercați rețeta de cotlete de porc la tigaie, cu lămâie și condimente. Datorită acidității sucului de lămâie, aromele condimentelor pătrunde perfect în interiorul cărnii. Iar dacă sunt asezonate și cu condimentele potrivite, poți obține un gust absolut delicios.

Cum se prepară rețeta de cotlet de porc cu sos de ciuperci

 

Preparăm cotletul de porc întreg, la cuptor, asezonat cu condimentele potrivite. Va ieși fraged și foarte suculent. Iar sosul de ciuperci îl preparăm cu vin alb și amidon la tigaie. Va ieși delicios și va desăvârși gustul fripturii.

Dacă iubiți deopotrivă și friptura și ciupercile, combinația dintre ele vă va cuceri instant.

Dar mai găsiți pe blog și alte rețete de friptură din carne de porc, dar și de ciuperci, de unde vă puteți inspira.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de cotlet de porc cu sos de ciuperci.

Cotlet de porc cu sos de ciuperci, porționat pe un platou alb

Gătește Cotlet de porc cu sos de ciuperci

Timp de preparare

70 min

Nivel

mediu

Porții

8

Cotlet de porc cu sos de ciuperci porționat și decorat cu crenguțe de rozmarin

Ingrediente

  • Pentru friptură:
  • 2 kg cotlet de porc fără os
  • sare și piper, după gust
  • cimbru și rozmarin
  • 2-3 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui
  • Pentru sosul de ciuperci:
  • 500 gr ciuperci champignon, albe
  • 1 ceapă
  • 3 căței de usturoi
  • 150 ml de vin alb, demidulce
  • 200 ml smântână lichidă
  • 1 lingură de amidon
  • sare și piper, după gust

Mod de preparare

Mai întâi pregătim cotletul de porc pe care îl curățăm bine de tendoane și de pielița protectoare, pentru a nu se deforma în timpul preparării. Îl asezonăm cu sare și piper, îl ungem cu ulei și îl împachetăm în hârtie de copt. Adăugăm și 3-4 căței de usturoi bine zdrobiți, 1-2 crenguțe de cimbru și 1-2 crenguțe de rozmarin.

Așezăm cotletul așa împachetat într-o tavă de cuptor, sau într-un vas termorezistent.  Acoperim vasul cu o folie de aluminiu și îl punem la cuptor, la 200 de grade Celsius pentru 40 de minute.

După acest interval de timp înlăturăm folia de aluminiu și desfacem ușor hârtia de copt. Mai lăsăm cotletul de porc în cuptor reducând temperatura la 175 de grade pentru 30 de minute.

În acest interval de timp glazurăm cotletul cu sosul lăsat în hârtia de copt pentru a se hidrata.

Pentru sosul de ciuperci punem ceapa tocată la călit în ulei și adăugăm 1-2 căței de usturoi tocați rondele. Apoi adăugăm ciupercile tocate și le amestecăm cu ceapa și usturoiul.

Adăugăm și sare și piper după gust, apoi turnăm vinul alb. Lăsăm ciupercile să fiarbă în vin până când se evaporă bine alcoolul. Când sunt bine pătrunse, le trecem prin blender, apoi prin sită și le punem din nou la fiert împreună cu un cățel de usturoi răzuit și amidonul amestecat cu smântâna lichidă.

Păstrăm câteva ciuperci întregi pentru a le servi împreună cu deliciosul cotlet de porc cu sos de ciuperci.

Amestecăm sosul de ciuperci până când se îngroașă ca o smântână.

Glazurăm cu el porțiile de cotlet în timpul servirii.

Este o combinație delicioasă pe care v-o recomandăm cu încredere.

Spor și poftă bună!