Gătește Găluște de cartofi cu bacon afumat
Timp de preparare
60 min
Nivel
mediu
Porții
15-20
Ingrediente
- Pentru aluatul de cartofi:
- 500 gr cartofi fierți
- 200-250 gr făină
- 2 ouă
- sare, după gust
- Pentru umplut găluștele:
- 400 gr bacon afumat
- 1 ceapă albă, medie
- 1 legătură de pătrunjel verde
Mod de preparare
Începem cu pregătirea aluatului de cartofi. Fierbem cartofii în coajă până se pătrund, îi trecem prin jet de apă rece și îi curățăm
Dăm cartofii pe răzătoare, adăugăm ouăle și, treptat, făina. Adăugăm făină până când obținem un aluat omogen, bun de întins.
În timp ce cartofii fierb, ne ocupăm și de umplutură.
Tocăm ceapa și verdeața mărunt, iar baconul îl tăiem în cubulețe mici.
Punem o tigaie la încins cu 1-2 linguri de ulei și adăugăm ingredientele în ea. Amestecăm ingredientele pe foc 4-5 minute, atât cât să fie ceapa pătrunsă și să-și degaje gustul. Lăsăm compoziția la răcit. Dacă s-a format mai multă grăsime în tigaie, transferăm amestecul de ingrediente într-o sită, la scurs.
Cum preparăm delicioasele găluște de cartofi cu bacon afumat
Întindem aluatul de cartofi pe planșeta presărată cu făină. Îl întindem cu ajutorul sucitorului de aluaturi, într-o foaie de 5-6 mm grosime. Decupăm foaia de aluat în forme pătrate cu latura de aproximativ 4 cm. Punem câte o lingură din compoziția de bacon la jumătate, apoi modelăm aluatul de cartofi peste umplutură sub forme sferice.
Când terminăm de modelat toate găluștele, punem o oală cu ap la fiert. Lăsăm apa să atingă punctul de fierbere și adăugăm o linguriță de sare. Amestecăm până când sarea este diluată, lăsăm din nou apa să fiarbă și scufundăm în ea găluștele de cartofi cu bacon afumat. Lăsăm găluștele să fiarbă până când se vor ridica la suprafața apei. Cu o spumieră, le transferăm pe platoul de servire.
Le lăsăm să se răcească, apoi le putem servi după pofta inimii.
COMENTARII