Înghețată

Înghețată de zmeură cu banane și lapte de cocos

Pentru că vara ne întrecem în idei de a prepara înghețată cu fructe, de data aceasta avem o rețetă de înghețată de zmeură cu banane și lapte de cocos. Este una dintre preferatele copiilor, pentru că are o explozie de arome și este montată pe băț. Este o înghețată mai naturală, din ingrediente gustoase și sănătoase.

Laptele de cocos poate fi înlocuit cu frișcă naturală sau cu iaurt grecesc. Există o mulțime de variante de a prepara înghețata de fructe acasă.

Un exemplu îl puteți descoperi pe blog la rețeta de înghețată de căpșuni cu banane. Este asemănătoare cu cea de azi, dar conține smântână pentru frișcă în locul laptelui de cocos. Alegem căpșunile cele mai coapte, la fel și bananele și nu avem nevoie să mai îndulcim înghețata.

O altă rețetă pe care v-o recomand de pe blog, este cea de înghețată de caise cu sos caramel sărat. Sosul caramel s-a combinat perfect cu caisele și celelalte ingrediente adăugate.

Cum se prepară rețeta de înghețată de zmeură cu banane și lapte de cocos

Rețetele de înghețată cu fructe se prepară foarte rapid. Doar adăugăm ingredientele în blender și le transformăm în piureuri delicioase și frumos colorate.

Laptele de cocos este cremos și foarte aromat, iar bananele oferă consistență și cremozitate. Zmeura oferă aromă, culoare și gust ușor acrișor. Iar dacă dorim înghețata și mai aromată, putem adăuga câteva frunze de mentă.

Găsiți pe blog și o rețetă de înghețată de mentă cu ciocolată. Este una dintre cele mai răcoroase înghețate, datorită aromei mentolate.

Dar găsiți o colecție întreagă de rețete pe blog, de unde vă puteți inspira.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de înghețată de zmeură cu banane și lapte de cocos.

Înghețată de zmeură cu banane și lapte de cocos pusă în forme pentru înghețată pe bîț

Gătește Înghețată de zmeură cu banane și lapte de cocos

Timp de preparare

15 m

Nivel

ușor

Porții

8

Patru porții de înghețată de zmeură cu banane și lapte de cocos, pe băț,. așezate ăe o farfurie albă

Ingrediente

  • 425 ml lapte de cocos
  • 250 gr zmeură proaspătă
  • 1-2 banane coapte.

 

Mod de preparare

Pentru ca înghețata să fie dulce, fără adaos de zahăr, optăm pentru banane și zmeură bine coapte.

Iar dacă nu obținem gustul dorit, putem adăuga și o lingură de miere.

Rețeta de înghețată de zmeură cu banane și lapte de cocos se prepară foarte simplu și rapid.

Mai întâi aducem fructele și laptele de cocos pe masa de lucru și pregătim formele de înghețată. Apoi punem în recipientul unui blender zmeura și banana ruptă în bucăți mai mici.

Adăugăm laptele de cocos în recipientul blenderului, peste fructe.

Pornim blenderul și procesăm ingredientele până când obținem o compoziție omogenă și cremoasă. Dacă doriți o înghețată mai fină, fără semințe, treceți compoziția prin sită.

Punem compoziția de înghețată în forme și o dăm la congelator. Adăugăm și 1-2 bucăți de zmeură proaspătă în formele de înghețată.

În 3-4 ore este gata de savurat.

Spor și poftă bună!