Paste / Orez

Penne cu roșii cherry și cașcaval

Pentru una dintre mesele principale ale zilei, avem o rețetă de penne cu roșii cherry și cașcaval, pe cât de simplă, pe atât de gustoasă.

Pastele sunt printre alimentele de bază când dorim rețete de preparate rapide, simple, dar gustoase și consistente. Rețetele sunt foarte versatile atât ca mod de preparare cât și din punct de vedere al combinațiilor de ingrediente. Nu avem nevoie de cantități precise de ingrediente, le putem adăuga după gust.

Sunt anumite rețete italiene de paste care merită respectate pentru că au un gust deosebit. Printre acestea se numără pastele carbonara, penne all’arrabbiata, spaghete aglio e olio, etc.

Foarte des preparăm rețeta de spaghete cu chiftele în sos de roșii. Ne place mult combinația și este o rețetă foarte consistentă. Chiftelele le preparăm din diferite tipuri  de carne, dar și din pește sau doar din legume.

Foarte des preparăm rețete de salate cu paste. Vedeți aici o rețetă de salată de paste cu morcovi și țelină apio. Este o rețetă ușoară și rapidă, care poate fi preparată pentru oricare dintre mesele zilei.

Cum preparăm rețeta de penne cu roșii cherry și cașcaval

Pentru rețeta de azi vom fierbe pastele în mod clasic. Separat, vom trage ușor la tigaie o crenguță cu roșii cherry, împreună cu câțiva grăunți de usturoi, și frunze de busuioc pentru a le aromatiza. Le preparăm stropite cu ulei de măsline, sub capac.

Alegem cașcavalul care ne place sau un alt tip de brânză și amestecăm toate aceste ingrediente. În timpul servirii, putem opta pentru a strivi roșiile peste paste sau a le servi ca atare. Putem strivi câteva roșii, le amestecăm cu usturoiul copt și frunzele de busuioc și facem un sos în care vom adăuga pastele.

Mai găsiți pe blog și varianta acestei rețete de paste cu roșii și brânză feta în ulei de măsline la cuptor. Dar mai găsiți o mulțime de rețete cu paste, de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Rețete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de penne cu roșii cherry și cașcaval.

Penne cu roșii cherry și cașcaval, decorate cu frunze de busuioc și cimbru, alături de tacâmuri de servit, o bucată de cașcaval, două pahare cu lichior și un bol cu condimente

Gătește Penne cu roșii cherry și cașcaval

Timp de preparare

20 min

Nivel

ușor

Porții

6

Paste penne cu roșii coapte, brânză și frunze de busuioc

Ingrediente

  • 400 gr paste penne
  • apă și sare pentru fiert pastele
  • 2 crenguțe de roșii cherry
  • 3-4 căței de usturoi
  • câteva frunze de busuioc
  • 2 linguri cu ulei de măsline
  • sare și piper
  • 150-200 gr cașcaval.

Mod de preparare

Mai întâi vom pune pastele la fiert în apă cu multă sare, așa cum sunt instrucțiunile de pe ambalaj.

În același timp, punem crenguțele de roșii cherry într-o tigaie. Adăugăm frunze de busuioc și grăunți de usturoi necurățați, dar ușor striviți. Stropim totul cu ulei de măsline, așezăm un capac pe tigaie și o punem pe flacăra aragazului, aprinsă la intensitate medie. Lăsăm roșiile să se prepare sub capac și să se infuzeze cu arome de usturoi și de busuioc, agitând din când în când tigaia.

După ce sunt pătrunse, luăm câteva roșii și le pasăm împreună cu usturoiul copt și frunzele de busuioc.

Când scurgem pastele penne, le amestecăm cu acest sos de roșii coapte. Apoi adăugăm crenguțele cu roșii și bucăți de cașcaval.

Decorăm cu frunze de busuioc sau cu crenguțe de cimbru și putem servi delicioasele penne cu roșii cherry și cașcaval, atât calde, cât și reci.

Spor și poftă bună.