Pește

Pește cu roșii și măsline la tigaie

Pentru una dintre mesele principale ale zilelor de post cu dezlegare la pește, rețeta de pește cu roșii și măsline la tigaie poate fi una dintre opțiuni.

Se prepară rapid și ușor, din ingrediente puține și la îndemâna tuturor. Puteți opta pentru peștele preferat. Puteți să-l porționați în bucăți mai mici sau mai mari.

Codul sau macroul sunt sortimentele cele mai potrivite pentru o astfel de rețetă. Sunt cărnoase, iar oasele se pot separa cu ușurință. Noi am optat pentru trunchi de cod pe care l-am preparat la tigaie.

Tot din categoria rețetelor cu pește, simple și gustoase, mai puteți încerca și rețeta de macrou cu legume la tigaie. Macroul este peștele pe care îl preparăm destul de des pentru că este la îndemână și ne place gustul lui. Dar, ca și la rețeta de azi, poate opta fiecare pentru peștele preferat.

Și tot din categoria rețetelor de pește preparate simplu și rapid, mai puteți încerca și rețeta de dorada cu legume și lămâie la cuptor.

Cum preparăm rețeta de pește cu roșii și măsline la tigaie

Rețeta de azi se prepară foarte ușor. Nu avem de făcut decât să rumenim peștele la tigaie cu ulei, apoi adăugăm roșiile și măslinele. Condimentăm sosul după gust cu condimentele preferate. Nelipsit din acest sos este usturoiul care oferă aromă plăcută și gust picant.

De asemeni, nu lipsește nici lămâia.

Mai găsiți astfel de rețete cu pește simple și rapide pe blog, de unde o puteți încerca pe cea care vă reprezintă gustul.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de pește cu roșii și măsline la tigaie.

Tigaie cu bucăți de pește, măsline negre și sos de roșii

Gătește Pește cu roșii și măsline la tigaie

Timp de preparare

30 min

Nivel

ușor

Porții

6

Pește cu roșii și măsline la tigaie

Ingrediente

  • 500 gr trunchi de cod
  • sare și piper după gust
  • 1-2 foi de dafin
  • 50 ml de ulei
  • 250 gr roșii tocate în suc de roșii
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 lămâie
  • 50 gr măsline negre
  • 2 crenguțe de rozmarin.

Mod de preparare

Mai întâi porționăm peștele în bucăți mai mici și le condimentăm cu sare și piper. Apoi le rumenim pe ambele părți în tigaia cu ulei încins.

Măslinele le punem în apă rece pentru câteva minute. Putem opta pentru măsline cu sau fără sâmburi.

Când peștele este bine pătruns, adăugăm roșiile tocate cu sucul de roșii în care au stat. Mai adăugăm crenguțele de rozmarin rupte, usturoiul curățat și răzuit și câteva felii mici de lămâie. Preparăm peștele pentru 10-12 minute în sosul de roșii aromatizat, apoi adăugăm măslinele scurse.

Mai lăsăm deliciosul pește cu roșii și măsline la tigaie să se mai prepare 5-6 minute, timp în care potrivim gustul sosului cu sare și piper.

Putem prepara și o mămăliguță, pentru că merge tare bine cu peștele.

Spor și poftă bună!