Gătește Prăjitură cu mac și piersici din compot
Timp de preparare
60 min
Nivel
mediu
Porții
20
Ingrediente
- Blat simplu de pandișpan:
- 6 oua
- 200 gr zahăr
- 200 gr făină
- coaja de la o lămâie
- 2 lingurițe esență de lămâie
- un praf de sare
- Blat cu mac:
- 4 ouă
- 125 g zahăr
- 125 g făină
- 2 linguri de mac
- vanilie
- un praf de sare
- Crema:
- 250 gr mascarpone
- 250 gr frișcă bătută
- un praf de sare
- 400 gr piersici din compot
Mod de preparare
În primul rând, pornim cuptorul la 180 de grade Celsius, pentru a avea timp să se încălzească. Apoi pregătim compoziția pentru blatul simplu.
Separăm, în două boluri, albușurile de gălbenușuri. Presărăm un praf de sare peste albușuri și le mixăm bine până când devin cristaline. Adăugăm, treptat, zahărul și le mixăm continuu până când bezeaua devine fermă. Scoatem mixerul și folosim de acum înainte o spatulă. Încorporăm gălbenușurile în bezea, amestecând ușor, cu mișcări circulare, de jos în sus. Adăugăm, coaja de lămâie și esența, apoi încorporăm treptat, făina cernută.
Tapetăm o tavă de 23/36 cm cu hârtie de copt și întindem compoziția pentru blat simplu în ea. Îl coacem la 180 de grade, pentru 30-35 de minute.
Pentru blatul cu mac procedăm asemănător, cu mențiunea că odată cu făina adăugăm și macul. Îl coacem și pe acesta la 180 de grade pentru 30-35 de minute.
Pregătim crema de mascarpone cu frișcă, amestecând cele două ingrediente. Adăugăm în cremă un praf de sare, pentru accentuarea gustului.
Când blaturile sunt răcite putem asambla minunata prăjitură cu mac și piersici din compot.
Secționăm blatul simplu în două, transversal.
Așezăm prima parte în tavă și întindem peste el felii de piersici, iar peste acestea jumătate din cremă. Nu uităm să oprim puțină cremă simplă și pentru decor.
Așezăm blatul cu mac peste cremă și continuăm cu felii de piersici din compot. Întindem restul de cremă și a doua parte de blat simplu peste ea. Presăm ușor blatul peste cremă și dăm prăjitura la rece pentru aproximativ 2 ore, înainte de a o secționa.
Când scoatem prăjitura de la rece presărăm zahăr pudră peste ea.
Porționăm prăjitura cu mac și piersici din compot în felii dreptunghiulare pe care le decorăm cu crema oprită și presărăm mac peste cremă.
Va avea un gust delicios și un aspect spectaculos.
COMENTARII